Producătorii de medicamente generice: Durează chiar şi doi ani ca medicamentele generice să fie compensate
Medicamentele generice – care sunt variantele mai ieftine ale tratamentelor noi şi sunt produse după ce a expirat patentul produselor originale – ajung cu greu pe listele de compensare, susţin producătorii.
♦ În ţări precum Cehia, Polonia şi Germania sunt de două până la şase ori mai multe medicamente generice decât în România, unde sunt 2.000 de astfel de produse ♦ În România procesul de compensare a unui medicament generic durează şi doi ani, susţin producătorii.
Medicamentele generice – care sunt variantele mai ieftine ale tratamentelor noi şi sunt produse după ce a expirat patentul produselor originale – ajung cu greu pe listele de compensare, susţin producătorii.
Birocraţia împinge timpul de intrare pe lista de compensare chiar şi doi ani pentru aceste produse, în timp ce în state precum Germania, de exemplu, decontarea se face imediat.
În acest timp, pacienţii iau medicamentele inovative, mai scumpe, care pun presiune pe bugetul statului.
„Industria medicamentelor generice contribuie cu 1,1% la PIB-ul României, conform unui studiu realizat de IqVia în 2024. În perioada 2016 2024, medicamentele generice care au intrat pe piaţă au realizat o optimizare bugetară de 1 miliard de euro. În România există 40 de fabrici de medicamente generice, iar 21 dintre ele sunt facilităţi de producţie de dimensiuni medii şi mari. Şi medicamentele generice şi biosimilare ar trebui să fie considerate parteneri strategici pentru accesul pacienţilor la tratamente”, a spus Arina Gholmieh, vicepreşedintele Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR).
Ea a fost prezentă la o conferinţă organizată de APMGR.
În total, sunt în jur de 2.000 de medicamente generice în prezent în România. În regiune însă, în Cehia sunt de două ori mai multe, în Polonia de patru ori mai multe, iar în Germania de şase ori mai multe, susţin reprezentanţii APMGR. O compensare mai rapidă ar aduce mai multe produse inclusiv la nivel local.
„Există clar o legătură între numărul de medicamente disponibile şi procesul de rambursare. În Germania, unde sunt de şase ori mai multe medicamente generice decât în România, rambursarea este din a doua zi. În Norvegia, orice medicament generic sau biosimilar este rambursat de a doua zi şi este utilizat în proporţie de 100%.”, a spus Daniel Bran, preşedintele APMGR, în cadrul aceleiaşi conferinţe.
Autorităţile care ar putea reduce birocraţia şi scurta timpul până când un generic intră pe lista de medicamente compensate sunt de la Ministerul Sănătăţii, la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Agenţia Naţională a Medicamentului.
Soluţiile propuse de APMGR sunt revizuirea mecanismului de preţ la medicamente, reducerea taxei clawback plătită de producători pentru ce vând peste limita impusă de stat de la 15% la 10%, dar şi modificarea legislaţiei pentru includerea genericelor în compensare în decurs de două luni.
► Sunt în jur de 2.000 de medicamente generice pe piaţa din România, de două ori mai puţine decât în Cehia şi de patru ori mai puţine faţă de Polonia
► 90% dintre medicamentele generice compensate au preţuri de până la 50 de lei
► 70% dintre pacienţi se tratează cu un medicament generic sau biosimilar – alternativa la produsele inovative sau biologice după ce acestea ies de sub patent
► 1,1% din PIB este adus de industria medicamentelor generice
► Sunt 21 de fabrici medii şi mari de medicamente generice în România.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













