Primul român campion mondial în boxul profesionist, a fost arestat pentru trafic de heroină

Postat la 30 martie 2019 464 afişări

Primul român campion mondial în boxul profesionist, Petrică Paraschiv, a fost arestat pentru trafic de heroină. Conform DIICOT, sportivul care avea lumea la picioare în anii '90 coordona un grup criminal care opera în centrul Capitalei. Alţi cinci suspecţi au fost reţinuţi în acest caz.

Primul român campion mondial în boxul profesionist, a fost arestat pentru trafic de heroină

Autorităţile filau grupul de luni bune. Cei şase indivizi aveau afaceri strict în zona deliminată de străzile Anton Pann, Romului şi Parfumului. Digi 24 a luat legătura cu un ofiţer antidrog: "Au fost vizate patru imobile cu privire la care au existat numeroase sesizări din partea cetăţenilor ca fiind locuri în care se consumă şi se comercializează droguri de risc şi se consumă de asemenea. Persoanele care coordonau aceste locuri fiind arestate preventiv.

În ultimele două zile, poliţiştii au descins în total la 14 adrese, de unde au ridicat cantităţi importante de heroină, metadonă şi etnobotanice, dar şi pistoale şi aproape 20.000 de lei. Sumele de bani obţinute de traficanţi în fiecare zi se ridicau la 1500-2000 de lei, fiind însuşite în mod alternativ de cei doi lideri ai grupării."

 

Se pare că subalternii lui Petrică Paraschiv erau de asemenea pasionaţi de box. Campionul din anii '90 ar mai fi anchetat şi pentru trafic cu etnobotanice în Sectoarele 2 şi 3 ale Capitalei. În 2016, Petrică Paraschiv a fost arestat în Italia, pentru o tentativă de furt. A încercat să fure geanta unui femei, în apropierea gării San Pietro.

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
arestare,
box,
campion mondial

Citeşte pe comedymall.ro

Citeşte pe monitorulpartidelor.ro

Cum supravietuiesc afacerile mici în criză? Cum supravietuiesc afacerile mici în criză?

Decalogul unui mic antreprenor: Pentru noi în toată această perioadă a contat să nu ne pierdem cumpătul. Să rămânem atenţi. Să vorbim sincer şi deschis cu echipa. Să fim creativi şi să pivotăm rapid atunci când se arată posibilităţi. Să fim optimişti. Să avem încredere. Să fim îndrăzneţi. Să ştim la ce să renunţăm. Să fim recunoscători. Să ne agăţăm de orice ni se oferă.

vezi continuarea
ZF.ro
Care este povestea Aur’a, apa de aur din România care se bea la Festivalul de Film de la Cannes, la Grand Prix-ul de la Monaco şi în hotelurile de cinci stele din Asia Care este povestea Aur’a, apa de aur din România care se bea la Festivalul de Film de la Cannes, la Grand Prix-ul de la Monaco şi în hotelurile de cinci stele din Asia
Sectorul din România care a învins total criza şi a explodat în pandemie
Mediafax
Săracii oameni bogaţi. Cine sunt câştigătorii, dar şi cei care au avut de pierdut din cauza pandemiei de COVID-19 Săracii oameni bogaţi. Cine sunt câştigătorii, dar şi cei care au avut de pierdut din cauza pandemiei de COVID-19
Moneda euro atinge un nou maxim istoric. Claudiu Vuţă, analist economic: Pragul de 5 lei pentru un euro probabil va fi atins în mai puţin de o lună, dacă vom continua la fel
MonitorulApararii
Problema refugiaţilor revine în atenţia clasei politice din Germania Problema refugiaţilor revine în atenţia clasei politice din Germania
Diplomaţia coercitivă în estul Mării Mediterane
MonitorulPartidelor
CCR, şah la Guvern CCR, şah la Guvern
Întâlnire discretă la Cotroceni
MonitorulSiguranteiCetateanului
Cine este Laurenţiu Baranga, noul şef al Oficiului pentru Combaterea Spălării Banilor, numit în funcţie de premierul Orban Cine este Laurenţiu Baranga, noul şef al Oficiului pentru Combaterea Spălării Banilor, numit în funcţie de premierul Orban
COMENTARIU Valeriu Şuhan Interviu cu un strigoi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.