Ce a reuşit acest tânăr să facă dintr-o greşeală stupidă alţii nu reuşesc oricât de mult ar munci şi şi-ar dori

Autor: Andra Stroe Postat la 29 martie 2019 3235 afişări

Estonianul Kristo Kaarmann conduce astăzi o afacere de 1,2 miliarde de lire sterline (peste 1,2 mld. euro), pornită în urmă cu doar zece ani, dintr-o greşeală stupidă.

Ce a reuşit acest tânăr să facă dintr-o greşeală stupidă alţii nu reuşesc oricât de mult ar munci şi şi-ar dori
Ce a reuşit acest tânăr să facă dintr-o greşeală stupidă alţii...

În 2008, Kaarmann, în vârstă de 28 de ani, lucra la Londra în funcţia de consultant de management, când a primit un bonus foarte mare de Crăciun, în valoare de 10.000 de lire sterline (11.500 euro). Dat fiind că ratele dobânzilor erau mai mari în Estonia, el s-a gândit să transfere banii din contul său bancar din Marea Britanie în contul de economii estonian, pentru a câştiga mai mult din numerar. „Aşa că am plătit băncii din Marea Britanie o taxă de 15 lire sterline şi am transferat suma de 10.000 de lire sterline, dar după o săptămână am văzut că am cu 500 de lire sterline mai puţin decât mă aşteptasem în contul estonian", povesteşte Kristo, acum în vârstă de 38 de ani, pentru BBC.

„Am început să săd şi să aflu ce s-a întâmplat şi mi-am dat seama că eram incredibil de prost crezând că banca din Marea Britanie mi-ar fi oferit cursul de schimb afişat pe Reuters şi Bloomberg. În schimb, banca a folosit un curs de schimb de 5% mai puţin favorabil, cum fac toate băncile. A fost greşeala mea".

Kristo şi-a promis că va găsi o modalitate de a transfera bani în străinătate, fără să fie nevoie de bănci. Iniţial, aceasta a implicat în proces doar un alt prieten estonian, pe Taavet Hinrikus, care era pe atunci director al firmei de telecomunicaţii Skype, transferând bani între ei, din lire în coronae estoniene şi invers.

Procesul a funcţionat; În curând au construit o reţea de prieteni estonieni – cu toţii expaţi sau întorşi acasă, în Estonia – despre care Kristo şi Taavet şi-au dat seama că ar putea reprezenta primul grup-ţintă al noii companii. Astfel, în 2011, ei au lansat platforma TransferWise cu sediul în Londra, o tehnologie care permite utilizatorilor să transfere bani peste hotare într-o altă monedă la rata medie a pieţei, pentru o taxă fixă de 0,5%.
Astăzi, TransferWise este o afacere globală, iar pe lista investitorilor îi includ pe fondatorul companiei Virgin Media, Richard Branson şi pe co-fondatorul PayPal, Max Levchin.

Pentru primul an, Kristo şi Taavet au crescut afacerea în mod organic, bazându-se pe economiile lor. Clienţii au aflat iniţial din vorbă-n vorbă despre noua companie, dar au crescut brusc după o recenzie pozitivă lăsată pe un site de tehnologie. Pentru a evita orice probleme legale, Kristo şi Taavet au obţinut autorizaţii de la organismul de reglementare al Regatului Unit, Autoritatea pentru Servicii Financiare, înainte de lansarea serviciului lor.

La începutul anului 2012, Kristo şi Taavet au început să caute primii investitori. „În total am vorbit cu aproximativ 15 investitori, dar toţi ne-au dezamăgit", spune Kristo. Cum nu au găsit niciun investitor în Europa, au reuşit în cele din urmă să găsească finanţare din partea unui mic fond de investiţii din New York, numit IA Ventures. În timp ce TransferWise creştea constant, apăreau şi ceilalţi investitori. Acum, compania a crescut cu 305 milioane lire sterline.

Între timp, site-ul şi aplicaţia acestuia au fost folosite de mai mult de patru milioane de persoane şi sunt disponibile în 50 de ţări, cu 49 de valute. Compania spune că 3 miliarde de lire sterline sunt acum transferate prin intermediul serviciului său în fiecare lună.

Cu un al doilea mare birou în capitala estoniană Tallinn şi alte opt în locaţii precum Tampa Bay, Budapesta şi Tokyo, TransferWise a înregistrat o creştere a veniturilor cu 75%, până la 117 milioane lire sterline, până la sfârşitul lunii martie 2018. Profitul anual a rămas la 6,2 milioane de lire sterline, iar numărul de angajaţi a ajuns la 1.400.

„Au fost multe necunoscute când am început", spune el. „Oare ar avea cineva încredere în acest site creat de doi tipi estonieni? Ar avea şi altcineva această problemă pe care noi am vrut să o rezolvăm?”, au fost doar câteva dintre întrebările pe care şi le-au pus cei doi la început de drum, dar succesul pe care l-au avut a fost cel mai bun răspuns.

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

Am mai scris despre:
afaceri,
greseala,
miliarde
Care sunt planurile celui mai puternic executiv din industria telecom Care sunt planurile celui mai puternic executiv din industria telecom

Liudmila Climoc, CEO al Orange România, lider pe piaţa locală de telefonie mobilă, vorbeşte despre planurile companiei pentru dezvoltarea unor noi servicii, despre perioada de timp necesară integrării tehnologiei 5G, dar şi despre perspectivele pieţei româneşti de comunicaţii. Ce beneficii vor avea consumatorii de rând, dar şi cei din sfera de business în era 5G? Mai este loc de creştere pe piaţa locală? Cum a evoluat numărul clienţilor pe zona de servicii fixe? Sunt doar câteva dintre subiectele abordate de executiv.

vezi continuarea
ZF.ro
ATENŢIE! Cum se pregăteşte ANAF să oprească evaziunea fiscală URIAŞĂ ATENŢIE! Cum se pregăteşte ANAF să oprească evaziunea fiscală URIAŞĂ
DEZASTRUL de pe piaţa muncii: Sunt salarii mici în România? ”Noi oferim 15.000 LEI NET pe lună. Şi nu vine NIMENI! Pur şi simplu nu sună telefonul, măcar să avem o discuţie!”
ProMotor.ro
Dacia Duster se prezintă într-o versiune la care nici inginerii din MIOVENI nu s-ar fi aşteptat. Duster made in Austria e unic - GALERIE FOTO Dacia Duster se prezintă într-o versiune la care nici inginerii din MIOVENI nu s-ar fi aşteptat. Duster made in Austria e unic - GALERIE FOTO
ADIO fumat în maşină! Uite ce lege dură se pregăteşte!
Ce aduc românii în bagaje când se întorc în ţară. FOTO viral de pe o autostradă din Ungaria!
Descopera.ro
REGINA care a schimbat istoria întregii Europe, deşi naşterea ei a fost un motiv de mare SUPĂRARE REGINA care a schimbat istoria întregii Europe, deşi naşterea ei a fost un motiv de mare SUPĂRARE
BEŢI des VIN alb sau vin roşu fără să cunoaşteţi ce se ascunde în realitate în STICLELE pe care le cumpăraţi
Experimentul ŞOCANT pe care un tânăr medic l-a făcut pe o sclavă TÂNĂRĂ. "Are o dimensiune extraordinară"
Go4it.ro
O zi TRISTĂ pentru taximetrişti! Guvernul României LEGALIZEAZĂ Uber. VIorica Dăncilă: „cetăţenii pot opta pentru serivcii de cât mai bună calitate” O zi TRISTĂ pentru taximetrişti! Guvernul României LEGALIZEAZĂ Uber. VIorica Dăncilă: „cetăţenii pot opta pentru serivcii de cât mai bună calitate”
De ce este USB-ul greu de conectat? Inventatorul USB rupe tăcerea! Motivul BIZAR pentru care mufa poate fi conectată doar într-o singură poziţie
Un fost luptător SEAL a oferit, în câteva cuvinte, soluţia INCREDIBILĂ pentru distrugerea dictaturii lui Kim Jong-un din Coreea de Nord, folosind această „armă”. Expert: S-ar putea să meargă!
Csid.ro
Dieta de vară: cum să slăbeşti 4 kilograme în 2 săptămâni Dieta de vară: cum să slăbeşti 4 kilograme în 2 săptămâni
Cât de stropite sunt roşiile româneşti din pieţe?
Dr. Mihaela Bilic: cum slăbeşti simplu şi ieftin 30 de kilograme VIDEO MARIUS TUCĂ SHOW

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.