Premierul indian, Narendra Modi, vrea să construiască o Indie autosuficientă, după ce americanii au impus tarife comerciale de 50%. „Modi va sta ca un zid împotriva oricărei politici care le ameninţă interesele”

Autor: Valeriu Dănilă Postat la 15 august 2025 24 afişări

Premierul indian, Narendra Modi, vrea să construiască o Indie autosuficientă, după ce americanii au impus tarife comerciale de 50%. „Modi va sta ca un zid împotriva oricărei politici care le ameninţă interesele”

Prim-ministrul Narendra Modi a promis construirea unei „Indii autosuficiente” şi a anunţat reforme fiscale şi de reglementare menite să sprijine oamenii de afaceri şi clasa de mijloc, în primul său discurs important de la impunerea de către SUA a unor tarife de 50% asupra ţării, titrează FT.

Modi nu a făcut referire directă la ruptura cu SUA, însă discursul său de vineri de la Fortul Roşu din Delhi, cu ocazia celei de-a 78-a aniversări a independenţei faţă de Marea Britanie, a avut un ton puternic naţionalist, acesta promiţând să protejeze economia de dependenţa de importuri, de la microcipuri până la motoare pentru avioane de vânătoare.

„Vreau să le spun cetăţenilor noştri, tinerilor noştri şi tuturor celor care înţeleg puterea tehnologiei că, până la sfârşitul acestui an, cipuri semiconductoare ‘Made in India’ vor fi disponibile pe piaţă”, a declarat Modi, care purta un turban portocaliu şi un fular în culorile naţionale: portocaliu, alb şi verde.

Modi a mai anunţat că India va reforma taxa pe bunuri şi servicii până în octombrie, o măsură care ar urma să favorizeze contribuabilii din clasa de mijloc, un electorat esenţial pentru partidul său de guvernământ Bharatiya Janata, condus de liderul în vârstă de 74 de ani.

Administraţia preşedintelui american Donald Trump a impus Indiei un tarif de 25% începând cu 1 iulie, iar săptămâna trecută a dublat suma la 50%, adăugând un tarif „secundar” de 25% pentru achiziţiile de petrol rusesc, pe care Washingtonul le consideră o sursă de finanţare a războiului Moscovei în Ucraina.

„Modi va sta ca un zid împotriva oricărei politici care le ameninţă interesele. India nu va face niciodată compromisuri când vine vorba de protejarea intereselor fermierilor noştri”, a spus el.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.