Ponta: TVA redus la produse alimentare cel târziu din 2016, dar este nevoie de creşterea subvenţiilor

Autor: Departamentul Economic Postat la 16 decembrie 2014 46 afişări

Taxa pe valoarea adăugată va putea fi redusă la alte produse alimentare decât cele de panificaţie cel târziu din ianuarie 2016, dar pe fondul unei creşteri a subvenţiilor pentru suprafeţele agricole, a transmis parlamentarilor premierul Victor Ponta.

"1994 a fost ultimul an în care România a avut balanţă pozitivă în ceea ce priveşte produsele agro-alimentare, iar după 20 de ani suntem din nou pe plus, printr-o creştere a producţiei şi promovare a acesteia, avem însă nevoie în continuare de creşterea subvenţiilor, de cadastru în zona rurală şi avem nevoie să arătăm că putem să avem nu doar 3, ci 5 ani de creştere în fiecare an a subvenţiilor pentru suprafeţele agricole. Din acest punct de vedere, atât în discuţiile cu instituţiile internaţionale, dar sunt convins că şi cu sprijinul dumneavoastră, vom putea să implementăm cel mai târziu de la 1 ianuarie 2016 scăderea TVA nu doar la produsele de panificaţie, cum este deja, ci şi la alte produse alimentare", a spus Ponta la şedinţa de acordare a votului pentru noul guvern.

TVA nu poate fi redusă "în bloc", printr-o singură decizie, la produsele alimentare până la finele anului 2015, însă poate fi scăzută pentru orice aliment, dacă acesta clasificat ca submăsură în cadrul celor două cote reduse de TVA deja existente, de 5%, respectiv 9%, se arată într-un document al Ministerului Agriculturii, prezentat de MEDIAFAX în urmă cu două săptămâni.

Contactat de MEDIAFAX, ministrul Daniel Constantin a explicat că până la finalul anului 2015, TVA poate fi redusă doar la 5% sau la 9%.

"TVA poate fi redusă la alimente, dar nu la alte cote decât 5% sau 9%. Nu poate fi redusă, de exemplul la 3% sau la 8%. S-a făcut un pas important cu pâinea şi sper să se mai facă un pas important acum, cu produsele bio. Dacă bugetul ne va permite, există posibilitatea ca TVA să se reducă şi la alte produse alimentare. Dacă vom introduce o cotă redusă de TVA la produsele bio, România poate ajunge campioană în Europa la acest capitol", a mai spus ministrul.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
PONTA,
TVA ALIMENTE,
/actualitate/ponta-tva-redus-la-produse-alimentare-cel-tarziu-din-2016-dar-este-nevoie-de-cresterea-subventiilor-13722860
13722860
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.