Ponta spune că PSD susţine finanţarea partidelor politice prin transfer bancar, nu prin numerar

Autor: Alexandru Moise Postat la 20 aprilie 2015 47 afişări

PSD susţine finanţarea partidelor politice prin transfer bancar şi nu prin numerar, precum şi celelalte modificări care se impun la Legea finanţării partidelor, a declarat, la Cotroceni, liderul PSD Victor Ponta, apreciind că astfel poate fi asigurată transparenţa campaniilor electorale viitoare.

"Vom vota în aşa fel încât solicitările şi observaţiile, modificările transmise să fie adoptate şi să avem Legea finanţării partidelor, o lege care să asigure pentru viitoarele campanii electorale transparenţă, să asigure responsabilitate şi un mod cât mai echilibrat de finanţare a campaniilor. Deci, toate solicitările, inclusiv cele referitoare la orice fel de finanţare să fie făcută, nu prin numerar, ci prin bancă, cu atât mai mult cu cât intră în vigoare şi noua lege privind tranzacţiile în general în numerar, o susţinem", a spus Ponta, după ce delegaţia PSD a avut consultări cu preşedintele Klaus Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis a început, luni dimineaţă, la Palatul Cotroceni, a treia serie de consultări cu partidele, pe tema reformei electorale şi a stadiului acestui pachet de legi, blocarea cererilor justiţiei de către legislativ şi votul în diaspora, prima delegaţie fiind cea a PSD.

După delegaţia PSD au intrat la discuţii, la ora 11.00, reprezentanţii Partidului Naţional Liberal. La ora 12.00, şeful statului va avea consultări cu Uniunea Naţională pentru Progresul României, la ora 15.00, cu Partidul Conservator, la ora 16.00, cu Uniunea Democrată Maghiară din România, iar, la ora 17.00, cu Grupul parlamentar al Minorităţilor Naţionale.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
PONTA,
FINANŢAREA PARTIDELOR,
CONSULTĂRI
/actualitate/ponta-spune-ca-psd-sustine-finantarea-partidelor-politice-prin-transfer-bancar-nu-prin-numerar-14129378
14129378
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.