Ponta: O casă unde nu sunt copii este o casă goală

Autor: Ovidiu Bărbulescu Postat la 28 mai 2015 234 afişări

Premierul Victor Ponta a declarat, cu prilejul lansării broşurii "Azi Vorbim noi", în care copiii exprimă opinii despre societate, că, din punctul său de vedere, "o casă unde nu sunt copii e o casă goală", arătând că şi el îi ascultă pe copiii săi atunci când ajunge acasă.

Primul ministru a participat, împreună cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, ministrul Muncii, Rovana Plumb, şi reprezentantul UNICEF în România, Sandie Blanchet, la lansarea broşurii "Azi Vorbim noi", în care elevii din România îşi exprimă punctele de vedere cu privire la câteva domenii ale societăţii.

"Am înţeles că azi vorbiţi voi. Eu doar vă salut, vă spun bine aţi venit în această clădire, era să zic casă a Guvernului, pentru că o casă unde nu sunt copii e o casă goală, din punctul meu de vedere. Astăzi, în sfârşit, are şi suflet. Vă rog doar să vă folosiţi fiecare ocazie pentru a fi ascultaţi. Eu, deşi ajung foarte târziu acasă, atunci când ajung, da, nu vorbesc, ci ascult ceea ce îmi spun Irina sau Andrei. Mă cam ceartă că nu prea înţeleg întotdeauna şi nu sunt foarte cuminte să fac tot ce îmi spun ei, dar încerc, fac progrese în această direcţie", a declarat Victor Ponta.

În broşura editată de Consiliul Naţional al Elevilor, cu sprijinul Ministerului Muncii şi UNICEF, au fost selectate cele mai interesant opinii ale copiilor cu privire la piaţa muncii, educaţie, sănătate, violenţa în şcoală, familie şi comunitate, dreptul la opinie, voluntariat, rolul mass-media, relaţia cu părinţii, precum şi o serie de mesaje pentru politicieni şi modul în care văd copiii România peste 20 de ani.

Elevii arată în broşură că în ce priveşte educaţia ar reduce numărul disciplinelor şi modul în care sunt predate, pentru a se baza mai mult pe practică, iar, atunci când vine vorba de sănătate, cei mici se plâng de faptul că şcolile nu corespund normelor de igienă, lipsindu-le săpunul, hârtia igienică şi curăţenia.

Cei mici îşi doresc să le fie asigurate produse sănătoase la magazinele alimentare de pe lângă şcoli şi ar vrea să facă mai mult sport pentru a-şi asigura o sănătate cât mai bună.

Un capitol important în broşură este dedicat dreptului la opinie, despre care elevii se plâng că nu le este respectat nici în şcoală, nici în societate.

Copiii nu sunt mulţumiţi nici de modul în care mass-media li se adresează, constatând că există multă violenţă în programele de televiziune şi mult prea puţine emisiuni formative sau culturale.

În mesajele adresate politicienilor, copiii îi sfătuiesc să fie mai responsabili, să nu uite cine le plătesc salariile, dar nici de promisiunile făcute şi să investească mai mult în sistemul de educaţie.

În mod particular, elevii îi cer ministrului Muncii să crească pensiile, premierului Ponta să se îngrijească de şcoli şi mediu, iar preşedintelui Klaus Iohannis să scape ţara de infractori "prin închiderea lor în închisori".

"Dacă doamna Rovana Plumb ar mări pensiile, nu i-ar ajuta doar pe cei pensionaţi, ci şi pe noi, copiii. Nu toţi stau doar cu părinţii... Dacă pensiile ar fi mai mari, bunicii noştri ar putea avea grijă şi de ei înşişi, deoarece în ziua de azi dau bani pe mâncare şi pe diverse bunuri pentru nepoţii sau copiii lor, aşa încât banii nu le mai ajung nici pentru medicamente", spune Ileana, de 10 ani, din Bucureşti.

"Domnule Victor Ponta, eu aş vrea să vă rog să finanţaţi şcolile din România cu bunuri materiale, să aveţi grijă de spaţiile verzi şi de vegetaţia ţării noastre, deoarece pe zi ce trece acestea sunt în pericol. Elevii nu mai pot învăţa în toate şcolile cu materiale vechi şi rupte. Cetăţenii nu se mai îngrijesc de natură, aruncând deşeuri, distrugând-o", arată Adriana, clasa a VI-a, din judeţul Suceava.

"Domnule preşedinte Klaus Iohannis, această ţară, cu timpul, a tot scăzut în faţa Uniunii Europene, din cauza hoţilor, violurilor şi a celorlalte delicte. Eu aş vrea să scăpăm ţara de aceşti oameni prin închiderea lor în închisori. Curăţirea parcurilor şi plantarea acestora cu copaci ar fi de asemenea de dorit. Oamenii săraci ar fi bine să-i ajutăm să se angajeze, pentru că majoritatea sunt români", îi transmite şefului statului Raluca, clasa a VIII-a, din judeţul Suceava.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
GUVERN,
PONTA,
COPII
/actualitate/ponta-o-casa-unde-nu-sunt-copii-este-o-casa-goala-14353463
14353463
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.