Ponta despre moartea poliţistului Bogdan Gigină: Politicienii să nu mai folosească tragediile în scopuri politice

Autor: Alice Draghici Postat la 23 octombrie 2015 49 afişări

Tragediile sunt folosite de unii politicieni ca să câştige capital politic, iar acesta este "un semn de barbarism politic", a afirmat premierul Ponta, în contextul în care a trimis condoleanţe familiei poliţistului care a murit într-un accident în timp ce însoţea coloana oficială a ministrului Oprea.

”Aş vrea să încep însă cu a-mi exprima solidaritatea şi condoleanţe pentru familia poliţistului mort la datorie, cel care a decedat marţi, miercuri, ştiu că s-au întâmplat toate acele lucruri. Există o anchetă în curs şi vreau să mulţumesc tuturor celor care îşi fac datoria şi celor care uneori, din păcate, plătesc un preţ mult prea mare pentru ceea ce fac în fiecare zi pentru ca societatea românească să funcţioneze", a declarat Victor Ponta, la începutul şedinţei de vineri a Guvernului.

El a mai spus că trebuie văzut cum se pot întâmpla asemenea lucruri, afirmând că peste tot prin ţară există ”tot felul de capcane mortale”, despre care se află doar atunci când se întâmplă o tragedie.

”Fiind vorba despre o anchetă în curs, vreau sa vedem cum se pot întâmpla asemenea lucruri, în special pe partea de CNDNR şi administraţie locală. Avem gropi în asfalt, avem tot felul de zone periculoase. Sunt convins că peste tot în ţară există tot felul de capcane mortale şi doar după ce se întâmplă o mare tragedie află despre ele. O societate normală ar trebui să ia măsuri înainte, nu după ce se întâmpla asemenea lucruri”, a spus Ponta.

El a susţinut că sunt politicieni care folosesc tragediile şi arestările pentru a obţine capital politic şi acest fapt ar trebui să înceteze.

"Mi-aş dori ca şi noi ca societate să nu mai folosim, vorbesc de oamenii politici, să nu mai folosim tragediile în scopuri politice. De fiecare dată când se întâmplă o tragedie, apar aceeaşi oamnei politici care ţipă şi folosesc fie tragediile, fie arestările, ca să câştige un pic de capital politic şi ăsta e un semn de barbarism în politică şi poate reuşim să scăpăm de el", a mai spus Ponta.

Subinspectorul Bogdan Cosmin Gigină (28 de ani) de la Brigada Rutieră a Capitalei a murit la spital, marţi seară, după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă săpată pentru lucrări la reţeaua de gaze, pe strada Ştirbei Vodă.

Poliţistul asigura deplasarea coloanei oficiale a ministrului Administraţiei şi Internelor, Gabriel Oprea, însă informaţii despre această situaţie nu au fost comunicate de Ministerul Afacerilor Interne, fiind aflate mai întâi pe surse.

Joi, la două zile de la accident, Poliţia Capitalei a transmis un comunicat în care a confirmat că poliţistul de la Rutieră asigura deplasarea coloanei oficiale a vicepremierului Gabriel Oprea care, conform informaţiilor comunicate, participase la "o activitate în cadrul unei instituţii din domeniul securităţii şi ordinii publice".

"Poliţistul se afla în exercitarea atribuţiunilor de serviciu specifice poliţiei rutiere, conform reglementărilor legale în domeniu, fiind angrenat în dispozitivul mobil şi fix de fluidizare a traficului rutier în municipiul Bucureşti, asigurând deplasarea în siguranţă, a unei coloane oficiale, precum şi a celorlalţi participanţi la trafic", a arătat Poliţia Capitalei.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că un alt poliţist de la Brigada Rutieră a Capitalei a fost rănit după ce a căzut cu motocicleta în timp ce însoţea coloana oficială a ministrului Internelor, Gabriel Oprea, accidentul având loc în septembrie, în zona Pieţei Victoriei.

Deşi accidentuls-a produs în 21 septembrie, acesta nu a fost făcut public, însă date despre incident au fost comunicate presei pe surse, în urma decesului subinspectorului Bogdan Gigină.

Potrivit surselor citate, accidentul s-a produs în dimineaţa zilei de 21 septembrie, la intersecţia Piaţa Victoriei cu bulevardul Vasile Lascăr. Poliţistul Dorel Moraru, care se afla pe motocicletă în coloana vicepremierului Gabriel Oprea, a fost acroşat de un autoturism condus de o femeie, care a intrat în intersecţie după ce nu a oprit la semnalul "stop" al agentului care dirija circulaţia.

În urma impactului, Moraru a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde nu a rămas internat. Medicii au stabilit că acesta a suferit o entorsă la glezna dreaptă şi o contuzie la pumnul stâng, fiindu-i pusă o atelă la picior, au declarat pentru MEDIAFAX surse medicale. În urma accidentului, Dorel Moraru a avut nevoie de o lună de concediu medical.

În urma accidentului în care a fost implicat poliţistul Dorel Moraru, Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 a deschis un dosar de cercetare.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Capitalei, la momentul accidentului de miercuri seară coloana oficială a lui Gabriel Oprea, "de care demnitarul beneficia în condiţiile legii", se deplasa cu o viteză adaptată la condiţiile meteo şi de trafic existente, pe traseul Băneasa - Piaţa Presei Libere - Arcul de Triumf - Piaţa Charles de Gaulle Piaţa Victoriei - bulevardul Uranus - strada Ştirbei Vodă.

"Imediat după producerea accidentului, coloana oficială s-a oprit la faţa locului şi au fost dispuse măsuri pentru mobilizarea echipajelor medicale în vederea acordării primului-ajutor, poliţistul fiind transportat la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. Ministrul afacerilor interne a comunicat cu secretarul de stat Raed Arafat şi cu ceilalţi decidenţi din conducerea MAI, pentru intervenţia de urgenţă a echipajelor SMURD şi informarea permenentă în legatura cu evolutia situatiei. S-a ţinut legatura cu echipajele SMURD si cu Spitalul Universitar, iar ministrul de interne a fost permanent informat", se mai spune în comunicat.

Reprezentanţii Poliţiei Capitalei mai arată că, la locul producerii accidentului, existau elemente de semnalizare a lucrării, dar cu privire la modul în care erau amplasate, dacă respectau sau nu normativele legale, urmează a se stabili pe parcursul anchetei aflate în instrumentarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

"Menţionăm că toate circumstanţele producerii accidentului fac în prezent obiectul unui dosar penal, aflat în competenţa procurorilor. Întregul colectiv al Poliţiei Capitalei este alături de familia colegului nostru, fiind profund îndurerat de tragicul eveniment", mai spun reprezentanţii Poliţiei Capitalei.

Martori care erau foarte aproape de locul accidentului de pe strada Ştirbei Vodă spun însă că maşina în care se afla ministrul Gabriel Oprea nu a oprit după accident.

În cazul accidentului în urma căruia a murit poliţistul Bogdan Gigină se fac cercetări într-un dosar deschis de procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti, care analizează în anchetă inclusiv faptul că acesta era într-un dispozitiv care îl însoţea pe ministrul de Interne, Gabriel Oprea.

Bogdan Cosmin Gigină va fi înmormântat vineri la Cimitirul Ghencea Militar 3, iar la ora transmiterii acestei ştiri au loc funeraliile.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
PONTA,
ACCIDENT,
POLIŢIST
/actualitate/ponta-despre-moartea-politistului-bogdan-gigina-politicienii-sa-nu-mai-foloseasca-tragediile-in-scopuri-politice-14859689
14859689
comments powered by Disqus

ALEPH STORY: Top 10 cele mai căutate joburi. O discuţie cu Dana Ciriperu, Ziarul Financiar şi Dan Pavel, Aleph News

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.