Ponta: Angajaţii Oltchim îşi vor primi în continuare salariile

Postat la 24 septembrie 2012 10 afişări

Premierul Victor Ponta a dat asigurări, luni, că angajaţii Oltchim îşi vor primi în continuare salariile, el arătând că "circul" privatizării companiei trebuie să înceteze şi că Guvernul va veni cu un plan pentru următoarele şase luni, astfel încât combinatul să fie salvat.

Întrebat dacă în aceste şase luni, până în primăvara anului viitor, când va fi reluată procedura de privatizare, angajaţii de la Oltchim îşi vor primi salariile, Ponta a răspuns afirmativ.

"Deocamdată şi le-au primit de la noi salariile. Şi le vor primi în continuare, după ce s-au lămurit că salvatorul providenţial şi-a bătut joc de ei de fapt. Acuma domnul Dan Diaconescu va găsi pretexte. El nu a avut niciodată şi nu are banii respectivi", a spus Ponta.

El a arătat că "circul" privatizării Oltchim trebuie să înceteze. "De azi circul trebuie să înceteze. De azi luăm act de faptul că cineva şi-a bătut joc de oamenii de la Oltchim, că altcineva, Videanu şi ai lui, l-au băgat în faţă pe domnul Dan Diaconescu sperând să-şi acopere fraudele de acolo, şi că de azi începând vom lua măsuri - noi transmitem, sigur, către Parchet, când are timp Parchetul să se ocupe de lucrurile astea - şi de asemenea, venim cu planul pentru următoarele şase luni în aşa fel încât să salvăm combinatul", a spus Ponta.

Cititi mai multe pe www.mediafax,.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Premier,
Ponta,
salariile,
angajaţi,
Oltchim
/actualitate/ponta-angajatii-oltchim-isi-vor-primi-in-continuare-salariile-10114669
10114669
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.