PNL s-a întâlnit cu o delegaţie a FMI, discuţiile vizând construcţia bugetară şi fondurile UE

Postat la 14 martie 2017 32 afişări

Liderii PNL s-au întâlnit, marţi, la sediul partidului, cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional, condusă de Reza Baqir, şeful Misiunii FMI pentru România şi Bulgaria, discuţiile vizând construcţia bugetară, precum şi îngrijorarea liberalilor faţă de supradimensionarea veniturilor bugetare.

PNL s-a întâlnit cu o delegaţie a FMI, discuţiile vizând construcţia bugetară şi fondurile UE

“Discuţiile au vizat au vizat actuala construcţie bugetară, Fondul Suveran de Investiţii şi absorbţia fondurilor europene. (…) În cadrul acestor discuţii, liderii PNL şi-au exprimat îngrijorarea privind supradimensionarea veniturilor bugetare, în special în zona componentei de absorbţie a fondurile europene pentru a masca deficitul bugetar. De asemenea, liderii liberali au accentuat faptul că bugetul creionat de PSD-ALDE este unul construit pentru consum şi nu pentru investiţii, o structură care în niciun fel nu poate susţine pe termen lung creşterea economică”, potrivit unui comunicat PNL, remis MEDIAFAX.

PNL şi-a exprimat preocuparea şi pentru zona cheltuielilor fixe din buget, în special pe componenta susţinerii nivelelor actuale şi viitoare ale salarizării din sectorul public.

Discuţiile au vizat şi “derapajele din zona justiţiei”.

Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.