Plafonul de garanţii pentru "Prima Casă" a fost fixat la 2,5 miliarde lei pentru acest an

Autor: Departamentul Economic Postat la 14 ianuarie 2015 37 afişări

Plafonul de garanţii de stat pentru programul "Prima Casă" a fost fixat de Guvern la 2,5 miliarde lei pentru acest an, concomitent cu realocarea diferenţei rămase neutilizate de anul trecut.

Procedura a fost decisă în şedinţa de miercuri, prin hotărâre.

"Programul guvernamental «Prima casă», prin care statul acordă garanţii guvernamentale pentru achiziţionarea unei locuinţe, va continua şi în 2015. Pentru anul în curs a fost alocat un plafon suplimentar de garantare în valoare de 2.500 milioane lei. De asemenea, actul normativ aprobat de Guvern prevede posibilitatea utilizării în anul 2015 a diferenţei nealocate din plafonul prevăzut pentru anul 2014, precum şi sumele neutilizate până la data de 31 decembrie 2014 din fondurile alocate băncilor din plafonul disponibil pentru 2014. Suma reprezentând diferenţa rămasă neutilizată

şi/sau nealocată din anul 2014 se va publica pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice şi al Fondului Naţional de Garantare şi Contragarantare pentru IMM-uri", informează Guvernul.

Până în toamna anului trecut, Fondul Naţional de Garantare pentru IMM a acordat aproximativ 126.200 de garanţii, contracte încheiate în perioada 2009-2014, valoarea finanţărilor susţinute fiind de circa 4,8 miliarde euro. În primele nouă luni de anul trecut, numărul de garanţii acordate în cadrul programului a fost de aproximativ 20.500, cu finanţări accesate în valoare de 736 milioane euro.

Ulterior, Guvernul a suplimentat cu 400,5 milioane de lei a plafonului disponibil pentru emiterea de garanţii în cadrul programului, până la 31 decembrie 2014.

Potrivit datelor disponibile pe pagina de web a FNGCIMM, prin intermediul căruia se acordă garanţiile de stat, băncile participante la program sunt: BCR, BRD, Raiffeisen Bank, Banca Românească, Alpha Bank, Millennium Bank, Banca Transilvania, CEC Bank, EFG Bancpost, Piraeus Bank, Intesa Sanpaolo România, UniCredit Ţiriac Bank, Credite Agricole, OTP Bank, Bank Leumi, RIB Bank, ING Bank şi Marfin Bank.

Programul Prima Casă a fost introdus în anul 2009, iar din anul 2011 şi până anul trecut, garanţiile pentru creditele destinate achiziţiei sau construcţiei de locuinţe se acordă de către finanţatorii care au optat pentru a prelua 50% din riscurile asumate de stat în cadrul etapelor anterioare, în limita plafonului reutilizat, rezultat în urma restrângerii garanţiei statului, precum şi a plafonului suplimentar acordat în anul 2012 şi 2013.

Valoarea maximă a unei garanţii individuale se determină prin aplicarea unui procent de garantare de 50% din finanţarea garantată.

Creditele Prima Casă au o dobândă compusă din indicele ROBOR la trei luni plus o marjă fixă de cel mult 2,5 puncte procentuale.

Beneficiarii tebuie să dispună de un avans de minimum 5% din preţul de achiziţie a locuinţei, care acoperă diferenţa dintre preţul de achiziţie rezultat din antecontractul de vânzare-cumpărare şi finanţarea garantată (95%).

Conform datelor prezentate de Guvern, de la iniţierea programului, în 2009, şi până în prezent, au fost acordate aproximativ 130.000 garanţii, pentru finanţări în valoare de 2,525 miliarde euro, respectiv 10,985 miliarde lei, din care 31% reprezintă valoarea garanţiilor destinate achiziţiei de imobile construite între anii 2008-2014.

Pentru emiterea de garanţii în cadrul programului, în cursul anului 2014, au fost efectuate alocări şi realocări totale în sumă de aproximativ 2,33 miliarde de lei.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
PRIMA CASĂ,
PROPUNERI,
2015
/actualitate/plafonul-de-garantii-pentru-prima-casa-a-fost-fixat-la-2-5-miliarde-lei-pentru-acest-an-13765003
13765003
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.