Piaţa imobiliară din cea mai mare economie a lumii se duce în cap după ce vânzările de locuinţe s-au prăbuşit într-un ritm nemaivăzut în ultima decadă

Autor: Iulian Tenchiu Postat la 22 iunie 2023 448 afişări

Piaţa imobiliară din cea mai mare economie a lumii se duce în cap după ce vânzările de locuinţe s-au prăbuşit într-un ritm nemaivăzut în ultima decadă

Numărul locuinţelor de vânzare din SUA s-a prăbuşit în mai la un nivel nemaivăzut şi chiar ajuns să atingă un minim record, potrivit agenţiei de brokeraj imobiliar Redfin Corp. Brokerii au atenţionat că această scădere abruptă şi ratele mari pentru creditele ipotecare aruncă încet dar sigură real-estate-ul american în mijlocul unei crize imobiliare de proporţii, scrie Bloomberg.

Listările de noi locuinţe gata de vânzare au scăzut cu 7% în mai şi cu 38% faţă de perioada anterioară pandemiei. În luna mai au fost scoase la vânzare 1,4 milioane de locuinţe, cifră ce marchează un declin care n-a mai avut loc niciodată în istoria Redfin Corp. care activează pe piaţă din 2012.

Creşterea ratelor de dobândă a împins rata medie fixă pe 30 de ani la 6,43% în luna mai, a declarat Redfin, în creştere de la 5,23% cu un an mai devreme, şi mai mult decât dublu faţă de rata de 2,65% din mai 2021.

Numărul scăzut de locuinţe de vânzare a determinat creşteri de preţuri pe unele pieţe. Aproape jumătate dintre ofertele Redfin au s-au deschis cu războaie de licitaţie în luna mai, în timp ce peste două treimi dintre casele vândute au fost vândute la un preţ peste preţul prezentat oficial.

Construirea de noi locuinţe ar putea ajuta la atenuarea acestor preţuri şi a penuriei de cămine de vânzare. În luna mai, construcţiile de locuinţe din SUA au atins în mod neaşteptat cel mai ridicat nivel din 2016 încoace, potrivit datelor guvernamentale.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.