Pentru prima oară două oraşe mari ale României vor fi legate prin autostradă de vestul Europei. Din păcate, Timişoara şi Arad se leagă mai repede de Budapesta decât de Bucureşti

Postat la 28 februarie 2014 146 afişări

Autostrada Nădlac-Arad (39 km) va fi gata în decembrie, iar cum ungurii vor termina şi ei în aceeaşi lună autostrada Mako-Nădlac (23 km), pentru prima oară două oraşe mari ale României, Arad şi Timişoara, vor fi legate prin autostradă de vestul Europei.

Pentru prima oară două oraşe mari ale României vor fi legate prin autostradă de vestul Europei. Din păcate, Timişoara şi Arad se leagă mai repede de Budapesta decât de Bucureşti

Venind dinspre vestul continentului, şoferii vor putea parcurge de la intrarea în Ro­mânia o autostradă continuă de 93 de kilometri între Nădlac şi localitatea timi­şo­reană Remetea Mare, aflată în apropierea Timi­şoarei. Şoferii vor putea parcur­ge distanţa Timişoara-Bu­da­pes­ta, de 290 km, în 2-2,5 ore.

„(Autostrada Mako-Nagylak/Năd­lac din Un­garia– n.red.) va fi gata la sfârşitul acestui an, estimativ în decembrie“, a declarat pentru ZF Da­niel Lop­pert, PR Manager al Nemzeti Infra­struk­tura Fejleszto. Potrivit înţelegerii dintre părţile ungară şi română, guvernul de la Bucureşti va realiza con­struc­ţia porţiunii de autostradă de la graniţa dintre cele două ţări, iar aceste două ţări au discutat de asemenea ca cele două tronsoane de autostrăzii, Mako-Nădlac, respectiv Nădlac-Arad, să fie deschise simultan, potrivit lui Loppert. Infor­maţia privind posibila deschidere a auto­străzii Nădlac-Arad provine, aşa­dar, de la compania ungară de drumuri.

Citiţi mai multe pe www.zf.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/pentru-prima-oara-doua-orase-mari-ale-romaniei-vor-fi-legate-prin-autostrada-de-vestul-europei-din-pacate-timisoara-si-arad-se-leaga-mai-repede-de-budapesta-decat-de-bucuresti-12164760
12164760
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.