Papa Francisc îi îndeamnă pe liderii G20 să exercite presiuni asupra susţinătorilor jihadiştilor

Autor: Gaidau Ion Postat la 12 noiembrie 2014 21 afişări

Papa Francisc a îndemnat marţi, într-o scrisoare adresată Australiei, gazda următorului summit G20, la exercitare de presiuni asupra susţinătorilor jihadiştilor din Orientul Mijlociu, dar şi la luptă împotriva unui sistem economic de excludere care favorizează recrutarea de terorişti, relatează AFP.

Papa Francisc îi îndeamnă pe liderii G20 să exercite presiuni asupra...

"Lumea întreagă aşteaptă de la G20 un acord tot mai larg care ar putea conduce, prin intermediul sistemului legal al Naţiunilor Unite, la încetarea definitivă a agresiunii injuste împotriva unor diferite grupări religioase şi etnice din Orientul Mijlociu", scrie papa în această misivă adresată premierului australian Tony Abbott, gazda summitului care va avea loc la Brisbane pe 15 şi 16 noiembrie.

Referindu-se la creşterea influenţei organizaţiei Stat Islamic în Siria şi în Irak, papa argentinian apreciază că "soluţia nu poate fi exclusiv de natură militară" şi subliniază că trebuie, înainte de toate, de pus capăt sprijinului pe care grupările teroriste îl primesc pe cale "politică" sau prin intermediul "comerţului ilegal cu petrol şi livrărilor de arme şi tehnologii".

În scrisoare, Papa le cere participanţilor la summitul G20 să nu se limiteze la "declaraţii de principiu" şi le reaminteşte, totodată, că excluderea economică şi socială, în principal şomajul în rândul tinerilor, favorizează "activitatea infracţională şi chiar recrutarea de terorişti".

În plus, Suveranul Pontif denunţă "forme de agresiune mai puţin evidente dar, la rândul lor, reale şi grave", menţionând, în special, "abuzurile sistemului financiar".

Este pentru a doua oară când papa Francisc trimite o scrisoare înainte de deschiderea unui summit G20. Înainte de deschiderea summitului de la Sankt Petersburg, care a avut loc în septembrie 2013, el i-a scris preşedintelui rus Vladimir Putin pentru a invita statele membre G20 să "abandoneze căutarea inutilă a unei soluţii militare" la conflictul din Siria.

La acea vreme, Washingtonul şi Parisul intenţionau să atace regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad în contextul unui atac chimic în apropiere de Damasc care s-a soldat 1.429 de morţi, conform Statelor Unite.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
VATICAN,
AUSTRALIA,
G20
/actualitate/papa-francisc-ii-indeamna-pe-liderii-g20-sa-exercite-presiuni-asupra-sustinatorilor-jihadistilor-13537359
13537359
comments powered by Disqus
Avocatul gulerelor albe Avocatul gulerelor albe

Mihai Mareş se numără printre primii avocaţi români care s-au specializat pe criminalitatea gulerelor albe, apărând executivi de top, antreprenori, afaceri dezvoltate în România sau subsidiare ale marilor multinaţionale. Dacă ne uităm la tensiunile din business din ultimii ani, atât de pe plan local, cât şi de la nivel internaţional, constatăm cu uşurinţă că pariul său a fost unul câştigător. Cum a ales acest domeniu şi care au fost paşii prin care a construit casa de avocatură Mareş & Mareş?

vezi continuarea
ZF.ro
Englezii închid uşa „instalatorilor polonezi şi muncitorilor români”: Regatul Unit nu mai vrea forţă de muncă ieftină în fabrici, depozite, hoteluri şi restaurante Englezii închid uşa „instalatorilor polonezi şi muncitorilor români”: Regatul Unit nu mai vrea forţă de muncă ieftină în fabrici, depozite, hoteluri şi restaurante
S-a terminat! Decizia CRUCIALĂ luată de PSD în urmă cu câteva ore.
ProMotor.ro
ATAC la Mercedes și BMW! Noul model FRANȚUZESC le fură clienții nemților ATAC la Mercedes și BMW! Noul model FRANȚUZESC le fură clienții nemților
Ce înseamnă 10:10, 9:15 sau 69 pe înțelesul tuturor?
Care sunt piesele care pică cel mai des la o MAȘINĂ ELECTRICĂ? N-are nicio legătură cu mașinile normale
Descopera.ro
Medicamentul care TRATEAZĂ coronavirusul. Anunţul a fost făcut de adjunctul OMS: „Există doar un singur medicament eficient” Medicamentul care TRATEAZĂ coronavirusul. Anunţul a fost făcut de adjunctul OMS: „Există doar un singur medicament eficient”
VIDEO. Un alt CĂLĂTOR ÎN TIMP a prezentat o FOTOGRAFIE cu Pământul din anul 5000. ''Veştile nu sunt bune pentru umanitate''
Misterul CORPULUI lui Lenin şi EXPERIMENTUL rusesc care durează deja de 90 de ani. ''Zici că se va RIDICA''
Go4it.ro
Pot fi telefoanele la fel de dependente ca drogurile? Ce spun, de fapt, oamenii de ştiinţă Pot fi telefoanele la fel de dependente ca drogurile? Ce spun, de fapt, oamenii de ştiinţă
Cel mai nou telefon PLIABIL a ajuns în România! Ce poate să facă noul SAMSUNG de 1.400 de euro
NETFLIX nu mai asigură gratuitate utilizatorilor din România. Ce oferă Netflix în schimb
Csid.ro
Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime
Cum poţi ajuta o femeie care este abuzată
HOROSCOP AUGUST 2019: se anunţă noi câştiguri financiare şi multe relaţii pasagere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.