OSCE: Conflictul transnistrean trebuie soluţionat doar prin respectarea integrităţii teritoriale a Republicii Moldova

Autor: Marian Avram Postat la 09 decembrie 2017 61 afişări

Consiliul Ministerial al OSCE, ce a avut loc la Viena, a subliniat importanţa unei reglementări paşnice şi durabile a conflictului transnistrean, care ar trebui să se producă doar prin respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, relatează Deschide.md.

Consiliul Ministerial al OSCE s-a desfăşurat în perioada 7-8 decembrie, la Viena. La sfârşitul acestuia a fost adoptată o Declaraţie cu privire la negocierile de reglementare a conflictului transnistrean în formatul “5+2”.

”Statele participante ale OSCE subliniază importanţa reglementării paşnice şi durabile a conflictului transnistrean, cu respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova în cadrul frontierelor sale recunoscute pe plan internaţional, precum şi adoptarea unui statut special pentru regiunea transnistreană”, se arată într-un comunicat al Ministerul de Externe şi al Republicii Moldova.

Recent, preşedintele moldovean Igor Dodon s-a pronunţat pentru reglementarea conflictului din Transnistria prin federalizare şi împotriva unei posibile uniri cu România.

În vederea soluţionării conflictului transnistrean, au fost demarate discuţii de pace în format 5+2, care presupun participarea Republicii Moldova, Transnistriei, OSCE, Rusiei, Ucrainei şi observatorilor din partea SUA şi UE.

Regiunea separatistă Transnistria şi-a declarat independenţa faţă de Republica Moldova în 1990, justificând decizia cu frica unei posibile reunificări a Republicii Moldova cu România.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
R. MOLDOVA,
TRANSNISTRIA,
OSCE

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.