Orban: Nu mai toleraţi ca INSP să furnizeze informaţii publice care nu respectă deciziile noastre

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 14 octombrie 2020 69 afişări

Orban: Nu mai toleraţi ca INSP să furnizeze informaţii publice care nu respectă deciziile noastre

Indicele de referinţă pentru COVID se calculează în funcţie de datele furnizate de Evidenţa Populaţiei, spune Ludovic Orban, această clarificare fiind introdusă în HG de prelungire a stării de alertă: „Nu mai toleraţi ca INSP să furnizeze informaţii publice care nu respectă deciziile noastre”.

„Am declarat public că numărul de persoane dintr-o localitate pe baza căruia se stabileşte indicele este cel de la Evidenţa Populaţiei. Se ştie că săptămânal se actualizează numărul de cetăţeni dintr-o localitate. Acesta e cel mai aproape de realitate. Vă rog să nu mai toleraţi ca angajaţi ai INSP să furnizeze informaţii publice care nu respectă deciziile noastre”, spune Ludovic Orban.

Premierul anunţă că a decis împreună cu reprezentanţii Ministerului de Interne introducerea acestei clarificări în hotărârea de Guvern pentru prelungirea stării de alertă, care este pe ordina de zi a şedinţei de miercuri a Executivului.

„Am decis împreună cu MAI să scriem foarte clar acest lucru în anexa Hotărârii de Guvern, să se ştie limpede că indicele se calculează raportat la populaţia care este actualizată săptămânal de Evidenţa Populaţiei”, conchide Orban.

Marţi, INSP anunţa că incidenţa cumulată a cazurilor de coronavirus din ultimele 14 zile a ajuns, în Bucureşti, la 3,11 la mia de locuitori.

Imediat după raportul INSP, Grupul de Comunicare Strategică a anunţat în bilanţul zilnic o rată de infectare de 2,69 pentru Bucureşti.

INSP a modificat apoi rata de infectare în Capitală la 2,65.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
orban,
insp,
raportare

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.