Oficial BCE: Băncile din Grecia nu vor mai primi fonduri de urgenţă în lipsa acordului cu creditorii

Autor: Anca Dumitrescu Postat la 08 iulie 2015 124 afişări

Băncile din Grecia nu vor mai primi împrumuturi de urgenţă prin intermediul facilităţii ELA a Băncii Centrale Europene (BCE), dacă Guvernul elen nu va reuşi să încheie un acord cu creditorii, a declarat miercuri Christian Noyer, membru în consiliul guvernatorilor instituţiei financiare.

Noyer, care este guvernatorul băncii centrale franceze, a avertizat la postul de radio Europe 1 că acordul trebuie încheiat până duminică, 12 iulie, pentru că în caz contrar "va fi prea târziu, iar consecinţele vor fi grave", relatează MarketWatch.

Întrebat când va fi nevoită BCE să oprească finanţarea de urgenţă a băncilor elene, Noyer a spus că din momentul în care nu vor mai exista şanse pentru un acord politic referitor la programul de reforme, sau din momentul în care sistemul bancar din Grecia se va prăbuşi, ceea ce se va întâmpla dacă Grecia va intra în default generalizat al datoriilor.

După summitul liderilor din zona euro care a avut loc marţi seara, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a spus că Grecia mai are timp până duminică să încheie un acord de salvare, pentru a rămâne în zona euro.

Totodată, Grecia trebuie să prezinte un nou plan de reforme până vineri dimineaţă.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
BCE,
GRECIA,
/actualitate/oficial-bce-bancile-din-grecia-nu-vor-mai-primi-fonduri-de-urgenta-in-lipsa-acordului-cu-creditorii-14561459
14561459
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.