O piaţă înfloritoare pentru gadgeturile portabile

Postat la 19 mai 2013 41 afişări

Temerile cu care sunt priviţi ochelarii computerizaţi ai Google par să nu conteze foarte mult în ochii analiştilor, care estimează o creştere rapidă a pieţei dispozitivelor inteligente în următorii trei ani, până la 6 miliarde de dolari.

O piaţă înfloritoare pentru gadgeturile portabile

Deşi mai au multe luni până la lansare, ochelarii Google sunt contestaţi în diverse medii din Statele Unite. Ochelarii au fost interzişi deja, preventiv, într-un bar din Seattle, iar în multe cazinouri din Las Vegas nu vor fi bineveniţi. În plus, autorităţile legislative din Virginia de Vest au încercat să interzică folosirea Google Glass în timpul şofatului. Ochelarii computerizaţi ridică întrebarea dacă vor distrage atenţia şoferilor, vor afecta relaţiile între oameni şi îi vor priva de puţina intimitate pe care o mai au în public.

Totuşi, compania britanică de cercetare IMS crede că piaţa dispozitivelor inteligente, formată din ceasurile la care lucrează Apple şi Samsung sau ochelarii Google, va ajunge până în 2016 la o valoare de 6 miliarde de dolari. Cei mai câştigaţi din această expansiune a dispozitivelor inteligente vor fi dezvoltatorii de programe software care vor obţine câştiguri considerabile. Pentru a intra pe această nouă piaţă printre primii, compania americană Evernote, o companie care se ocupă cu dezvoltarea de software pentru a lua notiţe şi pentru a arhiva documente, deja a început să lucreze la o serie de programe software pentru dispozitive inteligente de acest tip.

Potrivit companiei de cercetare Juniper, în 2017 se vor vinde aproximativ 70 de milioane de gadgeturi portabile faţă de 15 milioane anul acesta, adică de aproximativ 5 ori mai mult. în timp ce în prezent majoritatea dispozitivelor sunt ceasuri de monitorizare a condiţiei fizice precum cele de la Nike sau Fitbit, Apple lucrează la un ceas inteligent care va avea funcţii similare unui smartphone, potrivit unor persoane apropiate situaţiei.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/o-piata-infloritoare-pentru-gadgeturile-portabile-10886908
10886908
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.