O nouă victimă a americanilor: Trump impune tarife comerciale de 25% Indiei. „Ei cumpără majoritatea echipamentelor militare din Rusia”
Donald Trump a anunţat că India va fi supusă unui tarif vamal de 25% la exporturile către SUA, la care se va adăuga şi o penalizare nespecificată, acuzând politicile comerciale ale ţării ca fiind nedrepte şi restrictive, scrie FT.
Într-o postare pe platforma sa Truth Social, preşedintele american a declarat miercuri că tarifele impuse de India sunt „printre cele mai mari din lume” şi că ţara are „cele mai stricte şi respingătoare bariere comerciale non-monetare dintre toate statele”.
Trump a adăugat că India „a cumpărat întotdeauna majoritatea echipamentelor sale militare din Rusia” şi este „cel mai mare cumpărător de energie al Moscovei”, în contextul în care războiul din Ucraina continuă.
„Toate acestea nu sunt lucruri bune! India va plăti, aşadar, un tarif de 25%, plus o penalizare pentru cele de mai sus, începând cu 1 august”, a scris Trump, în postare.
Într-o altă postare, miercuri, Trump a completat: „Avem un deficit comercial masiv cu India!!!”
Declaraţiile vin după câteva săptămâni de negocieri între Washington şi New Delhi, începând cu „ziua eliberării” din aprilie, când Casa Albă a anunţat un tarif de 26% pentru exporturile indiene.
Negociatorii indieni au încercat să menţină tarifele ridicate aplicate la multe importuri agricole, cum ar fi taxele de 70–80% la orezul american.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













