O nouă taxă pentru români: Anunţul făcut de Ministerul Agriculturii

Postat la 01 februarie 2018 322 afişări

Reprezentanţii Organizaţiei Interprofesionale Legume-Fructe i-au semnalat ministrului Agriculturii, Petre Daea, „situaţia dificilă” cu care se confruntă din cauza taxei pe ambalajele de sticlă, iar oficialul le-a spus că aşteaptă sugestii pentru rezolvarea problemei, a anunţat joi ministerul.

O nouă taxă pentru români: Anunţul făcut de Ministerul Agriculturii

„Petre Daea, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, i-a primit, la sediul instituţiei, pe reprezentanţii Organizaţiei Interprofesionale pentru Produsele Agroalimentare (OIPA) legume-fructe. În cadrul întâlnirii, a fost evidenţiată o situaţie dificilă cu care se confruntă procesatorii de legume şi fructe, respectiv taxele pe care aceştia sunt nevoiţi să le suporte anual pentru ambalajele din sticlă (borcane şi sticle) care sunt introduse în comercializare”, se menţionează într-un comunicat al Ministerului Agriculturii.

„Având în vedere că după anul 2015, unităţile de procesare trebuie să achite tariful de 2 lei/kg, aceştia se confruntă cu cheltuieli la limita costurilor, preţul pe produs descurajând activitatea, ducând chiar la închiderea fabricilor de procesare legume/fructe”.

La acest subiect au fost făcute precizări de către reprezentanţii Ministerului Mediului - Direcţia Generală Deşeuri şi ai Agenţiei Fondului de Mediu, iar „la sugestia ministrului Petre Daea, procesatorii de legume-fructe au fost invitaţi ca în cel mai scurt timp să transmită în scris propuneri pentru a se regla această situaţie astfel încât să fie păstrat nivelul de competitivitate”, se arată în comunicat.

O altă temă de pe agenda zilei a vizat urgentarea acordării sprijinului pentru suprafeţele cultivate cu tomate destinate industrializării. În acest sens, reprezentanţii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură vor prezenta Ministerului o situaţie referitoare la stadiul depunerii documentelor pentru sprijinul cuplat, iar conducerea MADR va face precizările privind măsurile care se impun. Din nefericire, nu toţi şi-au depus documentele, MADR solicitându-le urgentarea depunerii, pentru a începe acordarea subvenţiei.

Cititi mai multe pe www.zf.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.