Numărul de noi cazuri de COVID scade PUTERNIC în ultimele 24 de ore. Numărul de persoane CONFIRMATE

Autor: Cosmin Pirv Postat la 30 august 2020 271 afişări

Numărul de noi cazuri de COVID scade PUTERNIC în ultimele 24 de ore. Numărul de persoane CONFIRMATE

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat duminică 952 de noi cazuri de Covid-19 şi 39 de decese la pacienţi confirmaţi cu noul coronavirus, în ultimele 24 de ore.

Potrivit GCS, până duminică, în România, au fost confirmate 86.785 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 37.665 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi şi 10.785 de pacienţi asimptomatici au fost externaţi la 10 zile după depistare.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 952 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 454 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

GCS anunţă că, până duminică, 3.578 de persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 39 de decese (23 bărbaţi şi 16 femei) ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Caraş-Severin, Constanţa, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Prahova, Sibiu, Teleorman, Vaslui, Vrancea şi Bucureşti.

Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 12 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 10 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 12 decese la categoria de peste 80 de ani.

32 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 2 pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi, iar pentru 5 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

În spitale sunt internate cu COVID 7.213 de persoane, dintre care 492 sunt la ATI.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 1.795.633 de teste. Dintre acestea 14.670 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 7.904 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical, iar 6.766 la cerere.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
covid,
cazuri,
decese

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.