Nori de furtună deasupra companiei Tesla: Livrările de autovehicule au scăzut cu 8,5% în primele trei luni din acest an şi cu 20% faţă de ultimul trimestru din 2023

Autor: Valeriu Dănilă Postat la 02 aprilie 2024 20 afişări

Nori de furtună deasupra companiei Tesla: Livrările de autovehicule au scăzut cu 8,5% în primele trei luni din acest an şi cu 20% faţă de ultimul trimestru din 2023

Tesla a publicat marţi un raport privind producţia şi livrarea de vehicule în primul trimestru al acestui an, documentul arătând că livrările au scăzut cu 8,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi cu 20% faţă de ultimul trimestru al anului trecut, scrie CNBC.

Astfel, producătorul de maşini electrice a raportat a produs 433.371 de vehicule din care a reuşit să livreze 386.810. În aceeaşi perioadă a anului trecut Tesla a produs 440.808 vehicule, livrând 369.783. Comparativ, în trimestrul patru din 2023 Tesla a produs 494.989 de autovehicule, în timp ce livrările au fost de 484.507 unităţi.

„Scăderea volumelor s-a datorat parţial atacurilor din Marea Roşie dar şi a incediului de la fabrica Gigafactory Berlin”, se arată într-un comunicat al companiei.

Miliţiile Hoithi au perturbat transportul internaţional prin Marea Roşie, lipsind producătorul de compenente cheie în procesul de fabricaţie. În luna martie, activiştii de mediu au incediat fabrica  Gigafactory Berlin, cauzând noi perturbări ale producţiei.

În acest timp în China Tesla are de înfruntat o competiţie acerbă din partea producătorilor domestici precum BYD. Compania a fost nevoită să încetinească producţia din ţară, reducând programul muncitorilor.

Totodată, strategia de reducere a preţurilor s-a dovedit mai puţin eficientă decât a anticipat compania.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.