Nicuşor Dan: Marile oraşe europene produc prosperitate, dar vocea lor nu se aude suficient
Nicuşor Dan a atras atenţia asupra dezechilibrului dintre marile oraşe şi autorităţile naţionale, subliniind că oraşele care generează dezvoltarea economică nu primesc resursele necesare. El spune că va susţine un rol mai puternic al asociaţiilor urbane în procesul de decizie la nivel european.
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a atras atenţia, în deschiderea Timişoara Cities Summit, la care participă primari şi lideri europeni din 15 ţări, asupra dezechilibrului dintre marile oraşe europene şi autorităţile naţionale. El spune că oraşele care generează dezvoltarea economică nu primesc resursele necesare pentru a-şi valorifica potenţialul.
„Marile oraşe europene sunt cele care produc dezvoltarea, aduc valoare economică, însă acest lucru nu este recunoscut în relaţia cu autorităţile naţionale. Resursele care ar permite oraşelor să se dezvolte mai bine şi să aducă mai multă prosperitate ţării nu sunt alocate”, a declarat şeful statului.
Nicusor Dan a amintit de experienţa sa ca primar al Bucureştiului, când solicitările pentru proiecte majore, precum modernizarea tramvaielor prin PNRR, nu au fost luate în considerare. Preşedintele a subliniat că sprijină crearea unei reţele europene a marilor oraşe pentru a-şi face vocea auzită la nivel european şi va susţine un rol mai mare al asociaţiilor reprezentative ale oraşelor în procesul de decizie al Consiliului European.
„Adevărul este că, în momentul de faţă, punctul lor de vedere nu se aude suficient”, a concluzionat Nicuşor Dan.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













