Negoiţă: Ne dorim să ieşim din insolvenţă în 2015

Autor: Adrian Ţone Postat la 15 decembrie 2014 43 afişări

Acţionarul majoritar al FC Dinamo, Ionuţ Negoiţă, a declarat, luni, că îşi doreşte ca firma care administrează clubul "alb-roşu" să iasă din insolvenţă în cursul anului 2015, precizând totodată că vor fi "schimbări majore" în cadrul grupării, "din toate punctele de vedere".

"A fost un an cu bune, cu rele. Faptul că suntem aici nu e neapărat mulţumitor. Îmi doream mai mult. Dar atât am putut obţine. Încercăm pentru la anul să trecem într-o altă etapă. O altă etapă înseamnă că ne dorim să facem mai multe decât anul acesta. În principiu ştim ce avem de îmbunătăţit. E vorba de o reconstrucţie, care durează, care necesită încercări. Sperăm să facem lucrurile din ce în ce mai bine. Vor fi schimbări majore, din toate punctele de vedere. Şi la echipă. Va exista un buget de transferuri şi pentru acum, dar şi pentru la vară. Noi ne dorim să ieşim din insolvenţă în 2015, sperăm să se şi întâmple. Vrem ca la anul să ne luptăm la titlu, cu şanse mari", a spus Negoiţă.

În ceea ce priveşte o posibilă schimbare din funcţia de preşedinte executiv a lui Constantin Anghelache, Negoiţă a afirmat: "Nu vreau să comentez absolut nimic din ceea ce dorim să facem. Domnul Anghelache a făcut foarte multe lucruri pentru Dinamo într-o perioadă extrem de grea. Vedem pe viitor cum ne organizăm. Încercăm să facem o echipă cât mai unită pentru a face performanţă. Suntem într-o continuă analiză, ceea ce ne dorim este o echipă cât mai puternică."

Dosarul prin care clubul Dinamo 1948 SA solicita deschiderea procedurii de insolvenţă a fost înregistrat în 13 mai, la Tribunalul Bucureşti. Instanţa a acordat termen pentru 17 decembrie, dată la care se va discuta confirmarea planului de reorganizare a SC Dinamo 1948 SA de către judecătorul sindic.

Acţionarul majoritar al FC Dinamo, Ionuţ Negoiţă, a participat, luni, la Sala Polivalentă Dinamo, la petrecerea organizată cu ocazia Crăciunului, pentru copiii şi juniorii din cadrul clubului.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
FOTBAL,
NEGOIŢĂ,
DINAMO
/actualitate/negoita-ne-dorim-sa-iesim-din-insolventa-in-2015-13721893
13721893
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.