Horaţiu Ţepeş: “În dezvoltarea firmei, foarte importantă a fost imaginea mea”

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 15 decembrie 2014 373 afişări

Startul Bilka, liderul pieţei de învelitori metalice, a fost în perioada 2007-2008, când produsele se vindeau foarte bine: ”În primul an am vândut de jumătate de milion de euro şi în 2008 cifra de afaceri a fost de zece ori mai mare. Vânzarea a mers foarte bine,” spune antreprenorul braşovean.

Horaţiu Ţepeş: “În dezvoltarea firmei, foarte importantă a fost imaginea mea”

S-a dezvoltat pe creditul furnizor, adică putea plăti pentru mărfurile luate de la furnizori după ce încasa banii de la distribuitorii din România. Pentru a primi încrederea firmelor străine, ”foarte importantă a fost imaginea mea, ceea ce făcusem din 2004 în concernul slovac; după vânzare s-au schimbat şi furnizorii, iar cei cu care lucrasem ani buni pierdeau piaţa din România. Am discutat cu ei şi relaţiile bune construite în perioada 2004-2008 au dat roade.” Doi furnizori - din Polonia şi Suedia - erau strategici, iar oferta Bilka cuprindea la început jgheaburi şi burlane, ”practic cu accesoriile pentru acoperişuri am făcut cele mai bune profituri”.

În 2008, ajungând la o cifră de afaceri de 5 milioane de euro, nu ştiam ce este criza, despre care însă se vorbea. A simţit criza în ianuarie-februarie 2009, când, raportat la cifra de afaceri de la acel moment, ”aveam o grămadă de bani în piaţă şi recuperarea a fost foarte grea; am şi pierdut bani. Atunci am simţit că ne-am lovit ca de un zid. Nici vânzarea, nici cererea nu mai erau ca în 2008. Bătaia în preţ era foarte mare. Încercam să venim cu servicii, dar nu aveam o strategie foarte bine conturată”. Bilka a înregistrat la începutul lui 2009 pierderi de 250.000 de euro, care însemna în jur de 25% din marfa care o avea în piaţă. ”Nu-mi venea să cred că avem un milion de euro în piaţă, părea o sumă uriaşă”. În noiembrie 2014, Bilka avea în piaţă mărfuri în valoare de circa 3,5 milioane de euro, iar gradul de încasare este foarte bun.

Acum, la 34 de ani, antreprenorul braşovean Horaţiu Ţepeş controlează Bilka, este liderul pieţei de produse pentru acoperişuri. A plecat la drum în urmă cu şapte ani având drept capital imaginea sa pe seama căreia a atras creditul din partea furnizorilor, iar cifra de afaceri a crescut cu o medie de 40% pe an. Acum are 130 de angajaţi, hale de producţie cât cinci terenuri de fotbal, vânzări ce ar urma să treacă anul acesta de 30 de milioane de euroi şi planuri ca în câţiva ani să deschidă fabrici peste hotare.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
imagine,
dezvoltare,
Bilka,
Horatiu Tepes
/actualitate/horatiu-tepes-in-dezvoltarea-firmei-foarte-importanta-a-fost-imaginea-mea-13720596
13720596
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.