Negocierile s-au încheiat cu succes: FMI a acceptat creşterea salariilor bugetarilor

Postat la 06 mai 2012 46 afişări

Negocierile cu FMI s-au încheiat cu succes, după două zile de discuţii la BNR, partea română şi delegaţia instituţiei internaţionale stabilind termenii noii scrisori de intenţie la acordul de tip preventiv. FMI şi Comisia Europeană au acceptat creşterea salariilor bugetarilor pentru a reveni la nivelul din iunie 2010, prima majorare, de 8%, urmând să fie operată de la 1 iunie, iar pensionarii vor primi banii reţinuţi începând din aceeaşi lună.

"Practic, acordul este negociat şi încheiat cu succes. Ca efect al caracterului ferm al politicilor şi reformelor structurale, sectoriale cuprinse în acord s-au identificat sume suplimentare care au permis majorarea deficitului bugetar, respectând ţinta limită de 3% în relaţia cu Uniunea Europeană pentru acest an şi de asemenea respectând angajamentele faţă de Fondul Monetar Internaţional", a spus Florin Georgescu, ministrul desemnat pentru Finanţe.

Deficitul in numerar convenit anterior cu FMI era de 1,9% din PIB, iar ţinta stabilită după metodologia ESA solicitată de Comisia Europeană este de 3% din PIB.

Mai mult pe www.mediafax.ro.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/negocierile-s-au-incheiat-cu-succes-fmi-a-acceptat-cresterea-salariilor-bugetarilor-9597033
9597033
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.