NASA, despre succesul testului capsulei Orion: Este greu de găsit o zi mai bună ca aceasta

Autor: Ana Obretin Postat la 06 decembrie 2014 0 afişări

NASA a lansat cu succes vineri, după o amânare de 24 de ore, cauzată de o anomalie tehnică, o nouă capsulă fără echipaj uman la bord, Orion, primul vehicul spaţial american după cele din programul Apollo conceput pentru a transporta astronauţi dincolo de orbita terestră şi, în viitor, pe Marte, informează Reuters.

"Este dificil de găsit o zi mai bună ca cea de astăzi", a declarat managerul de program al capsulei Orion din cadrul NASA, Mark Geyer, după ce vehiculul a amerizat în Oceanul Pacific, după o misiune de peste patru ore.

Puternica rachetă Delta IV Heavy cu două module, construită de compania United Launch Alliance (ULA), transportând capsula Orion, ce are o greutate de 8,6 tone, a decolat de la baza Cape Caneveral din statul american Florida, aşa cum era prevăzut, vineri, la ora 12.05 GMT, în interiorul unei ferestre de lansare ce avea o durată de două ore şi 39 de minute.

După o ascensiune de 17 minute, capsula Orion s-a separat de cel de-al doilea etaj al lansatorului ei, pentru a se plasa pe o orbită eliptică. Orion a efectuat două rotaţii în jurul Terrei, iar a doua rotaţie a fost realizată la altitudinea de 5.800 de kilometri, de 14 ori mai mare decât distanţa dintre Staţia Spaţială Internaţională (aflată la altitudinea de 420 kilometri) şi sol, în cadrul unui periplu spaţial de aproape patru ore şi jumătate, care s-a încheiat cu o amerizare lentă în Oceanul Pacific, la peste 1.000 de kilometri de coastele mexicane ale Peninsulei California.

Capsula Orion a putut să efectueze o reintrare în atmosferă cu o viteză de peste 32.000 de kilometri pe oră, înainte de a coborî în apele Oceanului Pacific, frânată de 11 paraşute, dintre care trei principale uriaşe.

Acest zbor a fost conceput pentru a testa în principal scutul termic al capsulei, care trebuie să reziste la temperaturi de 2.200 de grade - de două ori mai fierbinte decât lava incandescentă a vulcanilor -, ca şi paraşutele şi computerele de la bordul noului vehicul spaţial. Orion este înzestrată, de asemenea, cu 1.200 de senzori care măsoară vibraţiile, intensitatea zgomotului şi temperatura.

NASA a cheltuit circa 375 de milioane de dolari pentru acest zbor de testare, fără a include costul de realizare a capsulei. Cheltuielile totale generate de capsula Orion, inclusiv cele 8 miliarde de dolari alocate în programul Constellation, în prezent anulat, se vor ridica la aproximativ 15 miliarde de dolari.

NASA intenţionează să folosească vehiculele Orion şi lansatoarele sale din gama Space Launch System, în prezent în etapa de dezvoltare, în cadrul unor misiuni spaţiale viitoare, ce vizează plasarea de astronauţi pe un asteroid, pe Lună şi, în cele din urmă, pe planeta Marte.

Un al doilea zbor de testare, tot fără echipaj uman, va avea loc peste patru ani.

A treia misiune, programată în jurul anului 2021, va trimite un echipaj de doi astronauţi pe orbita Lunii. De la încheierea programului Apollo, de explorare a Lunii, în 1972, astronauţii au ajuns în spaţiu doar la câteva sute de kilometri deasupra Pământului.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ORION,
CAPSULĂ,
SUCCES
/actualitate/nasa-despre-succesul-testului-capsulei-orion-este-greu-de-gasit-o-zi-mai-buna-ca-aceasta-13705884
comments powered by Disqus
Pariul de 2 miliarde de euro Pariul de 2 miliarde de euro

După ce şi-au securizat poziţii cheie în economiile dezvoltate ale lumii, cele considerate a avea risc mai redus şi deci câştig aproape garantat, a venit şi rândul economiilor periferice, cum este şi cazul României.

vezi continuarea
CUM VEDEȚI ZIARUL FINANCIAR PESTE 21 DE ANI?

TOTUL PENTRU BUSINESS. TOTUL ESTE BUSINESS

ZF.ro
BREAKING NEWS: Metoda LEGALĂ prin care puteţi câştiga mai mulţi BANI! Milioane de români au rămas ŞOCAŢI la aflarea veştii BOMBĂ BREAKING NEWS: Metoda LEGALĂ prin care puteţi câştiga mai mulţi BANI! Milioane de români au rămas ŞOCAŢI la aflarea veştii BOMBĂ
S-a TERMINAT. Putin şi Erdogan sunt la un pas să arunce lumea în haos. Criză fără precedent
ProMotor.ro
Anunțul care bate orice SAMSAR! Un român a avut o idee GENIALĂ pentru a vinde un VW Golf diesel Anunțul care bate orice SAMSAR! Un român a avut o idee GENIALĂ pentru a vinde un VW Golf diesel
Primele imagini cu viitorul Logan arată o mașină RADICAL schimbată. Românii sunt mândri de cum a ieșit
Macron a rămas cu „pantalonii în vine” în fața președintelui Poloniei. Mașina PREZIDENȚIALĂ l-a făcut de râsul lumii
Descopera.ro
Încearcă să ne contacteze EXTRATEREŞTRII? Oamenii de ştiinţă de la NASA au înregistrat aceste MESAJE ciudate venite din spaţiu Încearcă să ne contacteze EXTRATEREŞTRII? Oamenii de ştiinţă de la NASA au înregistrat aceste MESAJE ciudate venite din spaţiu
''De VINĂ au fost românii!''. Zeci de ani am fost ÎNVINUIŢI pentru eşecul lui Hitler. De ce a pierdut în realitate Germania Bătălia de la Stalingrad - VIDEO
O DESCOPERIRE uriaşă făcută în Egipt îi CONTRARIAZĂ pe istorici. „De ce sunt în POZIŢIA asta?”
Go4it.ro
Google Maps: aplicaţie actualizată pentru mobil şi logo nou la 15 ani de la lansarea serviciului Google Maps: aplicaţie actualizată pentru mobil şi logo nou la 15 ani de la lansarea serviciului
De ce a încetat WhatsApp să mai funcţioneze pe milioane de telefoane de la 1 februarie 2020?
Google Maps poate fi păcălit pentru a afişa ambuteiaje false. Nu ai nevoie decât de un căruţ şi câteva telefoane
Csid.ro
Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime
Cum poţi ajuta o femeie care este abuzată
HOROSCOP AUGUST 2019: se anunţă noi câştiguri financiare şi multe relaţii pasagere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.