NASA a confirmat existenţa Planetei 9. Ar putea fi ''super-Pământul'' care lipsea

Postat la 18 octombrie 2017 368 afişări

NASA a confirmat existenţa Planetei 9. Aceasta ar putea avea de 10 ori masa Pământului şi se află la o distanţă de 20 de ori mai mare decât cea dintre Soare şi Neptun.

NASA a confirmat existenţa Planetei 9. Ar putea fi ''super-Pământul'' care lipsea

Conform The Hindu, Planeta 9 ar putea fi ''super-Pământul'' care lipsea din Sistemul nostru Solar. Până în prezent, semnele sunt relativ indirecte, în principal se axează pe amprenta gravitaţională. 

 

''Există în prezent cinci dovezi diferite care evidenţiază existenţa Planetei 9. Dacă am scoate din ecuaţie această planetă, problemele generate ar fi mult mai greu de rezolvat. Am avea cinci probleme diferite pentru care ar trebui să găsim cinci teorii pentru a le explica,'' a declarat Konstantin Batygin, astrofizician din cadrul Institutului Caltech din SUA. 

 

Şase obiecte spaţiale cunoscute din Centura lui Kuiper au o orbită eliptică care indică spre aceeaşi direcţie, spun cercetătorii. Însă unghiul de înclinare este oarecum înclinat la 30 de grade. Simulările computerizate ale Sistemului Solar în care este integrată Planeta 9 prezintă existenţa unui număr mai mare de obiecte înclinate de acest fel. 

 

Cititi mai multe pe www.descopera.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.