♦ Orice guvern, de orice culoare politică, va fi instalat la Palatul Victoria va avea de înfruntat o realitate puţin spus complicată: o creştere ecnomică insignifiantă şi un deficit bugetar zdrobitor care trebuie redus, pentru că o altă cale nu există ♦ Nu ştim cât va dura „Purgatoriul”, dar Purgatoriul este etapa „sine qua non”, în orice situaţie de acest fel.

Cu o creştere economică estimată şi de guvernul român şi de Comisia Europeană, la doar 0,1%, în acest an, şi cu un deficit ce trebuie să coboare de la 7,6% din PIB (cash) în 2025, la 6,2% din PIB, în acest an, orice soluţie imaginată în afara acestor limitări este neverosimilă. Pentru că orice încercare de a jongla cu deficitul, în sensul relaxării lui, va fi imediat observată de pieţe şi taxată ca atare, cu dobânzi mai mari. Cine încearcă aşa ceva va obţine exact opusul aşteptărilor sale.

Ca să ajungă la un  deficit de 6,2% din PIB, în acest an, de la 7,6% fin PIB, anul trecut, guvernul trebuie să taie din cheltuieli 29 mld. lei (5,6 mld. euro).  Pare puţin, la un PIB reevaluat de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) la 2.056 mld. lei (din cauza inflaţiei ajunse la 11%).

Doar că veniturile bugetare nu înseamnă decât 36,1% din PIB, (738 mld. lei) în vreme ce cheltuielile sunt de 42,3 % din PIB (866 mld. lei) Cu un deficit de 6,2% din PIB (127 mld. lei). Şi asta nu este totul: necesarul de finanţare pentru acest an este de 278 mld. lei (13,5% din PIB): 127 mld. lei este deficitul (deci datoria nouă) şi 150 mld. lei, este datoria publică scadentă, ce trebuie refinanţată. Doar că refinanţarea nu se face la o dobândă de 3 - 4%, ca acum zece ani, ci la una de 6 - 7%. Ceea ce înseamnă un cost mai mare al serviciului datoriei, în următorii ani, fără ca în economie să intre vreun leu.

Anul trecut, finanţele au plătit dobânzi la datorie de 50 mld. lei (10 mld. euro) iar, în acest an, dobânzile vor însemna aproximativ 61 mld. lei (11,7 mld. euro). Aşa că, la un buget atât de chinuit, 29 mld. lei cât trebuie să taie statul din cheltuieli pentru a duce deficitul la 6,2% din PIB, de la 7,6% din PIB, este o constrângere enormă.

Datoria publică totală a sărit de 60% din PIB. Diluarea ei, ca pondere în PIB, este posibilă. Dar doar dacă economia creşte. Atenuarea constângerilor bugetare este posibilă şi fără majorarea deficitului. Dar doar dacă la buget vin bani în plus. Despre o mai bună colectare este bine să se vorbească, cât mai des. Dar se vorbeşte degeaba de ani de zile. Aşa că speranţa este tot în creşterea economică. Să reduci taxele pentru a impulsiona economia? Dar doar ieri le-am crescut. Azi le reducem ca mâine să le creştem din nou? Pentru că taxele nu au crescut că aşa a vrut cineva, neapărat. Taxele au crescut pentru că bugetul nu mai putea fi susţinut nici măcar din împrumuturi. Cheltuielile rigide nu mai puteau fi făcute, iar pasul următor, în lipsa majorării taxelor era tăierea salariilor în sistemul public (urmat, probabil, de tăieri în sistemul privat, cum s-a întâmplat în criza financiară din 2009-2010) şi tăierea completă a cheltuielilor de investiţii. Unii economişti spun că aceasta ar fi fost varianta corectă: reducerea cheltuielilor la sânge, fără majorări de taxe. Nu ştim, pentru că astfel de efecte nu pot fi cuantificate cu exactitate, ex ante. Ce ştim, din experienţele trecute, este că tăierea salariilor şi blocarea investiţiilor nu ar fi stopat restrângerea consumului, cum s-a întâmplat după majorarea TVA. Pentru că, şi într-un caz şi în celălalt, în economie ar fi fost mai puţini bani pentru consum.

Cheltuielile scăpate de sub control sunt capcana în care au căzut guvernele trecute, capcană din care guvernul viitor trebuie să scape. Iar marea sfidare căreia trebuie să-i facă faţă este: cum ieşi din groapă cu o creştere economică spre zero, dacă nu chiar cu minus, cum anticipează „cassandrele” locale, şi cum să reduci în aceeaşi vreme din deficit, dar fără să omori complet economia.

Drumul constrângerilor nu se opreşte aici

Iar drumul constrângerilor nu se opreşte aici. În 2024, guvernul Ciolacu, care dusese deficitul bugetar, în acel an, la 9,3% din PIB, a fost constâns să elaboreze un plan de redresare pe termen mediu. „Planul bugetar-structural naţional pe termen mediu al României” care este valabil şi azi a fost aprobat de de Consiliul Afaceri Economice şi Financiare (ECOFIN). Acesta este „cartea de căpătâi” a oricărui guvern, indiferent de culoarea lui politică. Iar acest plan prevede reintrarea, până în 2031, sub radarul de 3% din PIB a deficitului bugetar.

 De la 6,2% din PIB, în acest an, deficitul trebuie redus la 2,5% din PIB, în 2031, deci o medie aritmetică anuală de 0,7 - 0,8% din PIB. În plus, soldul primar structural (deficitul bugetar minus dobânzile la credite) trebuie să devină pozitiv. Întâi în echilibru, în 2029, apoi trebuie înregistrat un excedent bugetar primar de 0,7% din PIB, în 2030, şi de 1,7% din PIB, în 2031. Aceasta ar fi dovada că bugetul este în echilibru şi că politicile fiscale sunt bune. Este constrângerea pe care creditorii internaţionali - Comisia Europeană, Mecanismul European de Stabilitate (MES) şi FMI - au împus-o Greciei, în criza financiară trecută. Creditorii au cerut Greciei excedent bugetar primar pe 20 de ani (întâi de 4,5% din PIB, apoi de 3,5%). Condiţiile au fost relexate cu vremea, era prea mult, totuşi. Dar Grecia a avut rezultate bune şi un excedent primar de 4,8% din PIB în 2024 şi de 5% din PIB, anul trecut. Iar în primul trimestru din acest an, excedentul primar al reciei s-a dublat faţă de T1/2024, până la 5 mld. euro.

Aşa că, la noi, pentru câţiva ani de aici încolo, lucrurile vor merge tot aşa, indiferent de ce partid vine la guvernare. Că ideologie de stânga, că ideologie de dreapta, în vremuri tulburi plugul ară şi grapa netezeşte la fel, şi pe unul şi pe altul.

Partidele noastre sunt în ipostaza de “oameni ai căinţei”. Nu sunt nici în Rai, nici în Iad. Sunt într-un Purgatoriu, acel loc în care nu eşti nici salvat, nici condamnat. Dar, pentru a fi salvat, trebuie să demonstrezi că meriţi.