Monica Cadogan îşi dă demisia din funcţia de CEO al Vivre Deco

Autor: Tibi Oprea Postat la 26 august 2021 1375 afişări

Vivre Deco a anunţat joi la Bursa de Valori Bucureşti deţinătorii de obligaţiuni, tranzacţionate sub simbolurile VIV25E şi VIV26E), că, începând cu data de 24 august 2021, Monica Cadogan şi-a anunţat retragerea din funcţia de Director General al retailerului online de mobile şi decoraţiuni.

Monica Cadogan îşi dă demisia din funcţia de CEO al Vivre Deco

Totodată, fondatoarea şi-a depus mandatului de administrator pentru societăţile Technologies by Vivre SRL si Vivre Logistics SRL, ultima zi fiind 30 septembrie 2021.

“După 9 ani la conducerea societăţii, doamna Monica Cadogan intenţionează să dea curs altor oportunităţi antreprenoriale şi personale, dar îşi menţine încrederea în evoluţia ascendentă a businessului Vivre Deco S.A”, se arată în raportul publicat la bursă.

Renunţarea la poziţia de Director General al societăţii nu presupune o modificare a participaţiei pentru Monica Cadogan, participaţie ce constă în 326.286 acţiuni reprezentând 45% din capitalul social, deţinute prin Advisory Delta SRL alături de soţul dumneaei, Oliver Patrick Cadogan, membru al Consiliului de Administraţie al Emitentului.

Îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare ale Emitentului vor fi urmărite în continuare de către Monica Cadogan, în calitate de acţionar.

Pe data de 02 septembrie 2021 membrii Consiliului de Administraţie se vor întruni pentru a hotărî numirea unui nou Director General, decizie care va fi comunicată de îndată deţinătorilor de obligaţiuni.

Vivre Deco a listat în aprilie 2021 obligaţiuni în valoare de 34,5 mil. lei la Bursa de la Bucureşti. Compania a încheiat anticipat un plasament privat de bonduri în urma căruia a tras 7 mil. euro de la investitori, la o dobândă de 5,5% pe an, plătibilă semestrial.

Vivre este unul dintre principalii retaileri online din industria home & deco din CEE, fondat în 2012 de antreprenori români, cu vânzări în 9 ţări din centrul şi estul Europei: România, Bulgaria, Ungaria, Slovacia, Slovenia, Cehia, Croaţia, Polonia şi Grecia.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
vivre,
conducere,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.