Ministrul Agriculturii: Firme din state UE tind să formeze coaliţii pentru a nu mai cumpăra carne din import

Postat la 26 februarie 2013 17 afişări

Companii private din Franţa, probabil şi din alte ţări UE, încep să transmită că nu mai doresc să cumpere produse din carne decât de pe piaţa internă, nu din import, iar formarea unor astfel de "coaliţii" ale firmelor ar afecta inclusiv România, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

El a precizat că a participat, luni, la Bruxelles la reuniunea Consiliului Uniunii Europene pe agricultură şi pescuit, după ce, săptămâna trecută, a fost prezent la Salonul Internaţional pentru Agricultură de la Paris. Una dintre temele abordate la aceste întâlniri a fost şi problema cărnii de cal.

"Am o preocupare ca măsurile care se iau în fiecare stat membru să nu afecteze conceptul de piaţă unică. Ca să dau un exemplu concret: există în Franţa, poate şi în alte state membre, tendinţa unor companii private de a spune că nu mai vor să cumpere produse decât din statul respectiv. Eu cred că noi, la nivel de ministru - şi asta i-am rugat pe toţi participanţii la acea discuţie - trebuie să ne preocupăm ca un astfel de lucru să nu se întâmple, pentru că este un atac la conceptul de piaţă unică. Conceptul pentru care s-a constituit, până la urmă, Uniunea Europeană.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Ministrul Agriculturii,
state UE,
coaliţii
/actualitate/ministrul-agriculturii-firme-din-state-ue-tind-sa-formeze-coalitii-pentru-a-nu-mai-cumpara-carne-din-import-10604816
10604816
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.