Miniştrii de Finanţe din Uniunea Europeană caută un compromis pentru uniunea bancară

Postat la 14 octombrie 2013 32 afişări

Miniştrii din Finanţe europeni se reunesc luni şi marţi la Luxembourg în căutarea unui compromis pentru uniunea bancară, în condiţiile existenţei unor numeroase diferenţe de opinie şi a unui calendar strâns al negocierilor.

Miniştrii de Finanţe din Uniunea Europeană caută un compromis pentru uniunea bancară

 Întâlnirile de luni, între miniştrii din zona euro, şi de marţi, cu colegii din celelalte 11 state UE, vor fi consacrate parţial viitoarei autorităţi unice de decizie în sectorul bancar.

Un acord va permite furnizarea de lichidităţi băncilor aflate în dificultate fără a pune în pericol tot sistemul şi fără contribuţia fondurilor publice. Acordul va implica ţările din zona euro şi alte state comunitare care vor dori să participe.

Este necesar ca un compromis să fie realizat până la sfârşitul acestui an, astfel încât să existe posibilitatea ca textul legislativ să fie adoptat înainte de încheierea mandatului actualului Parlament European, valabil până în martie.

Mai multe obiecţii au fost formulate faţă de o propunere prezentată în luna iulie de Comisia Europeană, venite în special din Germania.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/ministrii-de-finante-din-uniunea-europeana-cauta-un-compromis-pentru-uniunea-bancara-11509815
11509815
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.