Ministerul Economiei vrea să rezolve criza cipurilor, printr-un plan de 500 mil. euro

Autor: Dorin Oancea Postat la 14 decembrie 2021 391 afişări

Ministerul Economiei vrea să rezolve criza cipurilor, printr-un plan de 500 mil. euro

Ministerul Economiei urmăreşte dezvoltarea unui ecosistem în domeniul microelectronicii, care să cuprindă companii mari, IMM, centre de dezvoltare şi universităţi, care să asigure produse pentru industria auto şi alte sectoare, a anunţat marţi ministrul Economiei Florin Spătaru.

Ecosistemul are la bază un program de finanţare pentru planul naţional de rezilienţă şi se încadrează în documentul „Chapeau” al Uniunii Europene în care România a fost inclusă, alături de alte 19 ţări care doresc să dezvolte astfel de ecosisteme, a spus ministrul.

„Avem în acest moment companii care îşi doresc să dezvolte centre de producţie şi de inovare în România”, a spus Spătaru.

Bugetul prevăzut în Planul Naţional de Rezilienţă este de 500 de milioane de euro şi va fi folosit pentru dezvoltarea a trei centre de producţie, precum şi centre de dezvoltare în jurul universităţilor.

Ministrul a spus că un alt proiect priveşte dezvoltarea competitivităţii industriei prelucrătoare, iar în 2022 ar urma să fie pus în funcţiune Planul Naţional Geologic, care să asigure materii prime ce pot fi folosite în industria prelucrătoare.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ministerul economiei,
proiecte,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.