Milionar timişorean în război cu ONG-urile şi cu politicienii bănaţeni corupţi! Vezi despre ce investiţii blocate e vorba

Postat la 22 august 2017 623 afişări

Milionarul timişorean Romeo Dunca se chinuie de aproape 10 ani să facă un domeniu schiabil pe Muntele Mic şi în Poiana Mărului, dar de fiecare dată când a făcut câte un pas s-a ales cu beţe-n roate.

Milionar timişorean în război cu ONG-urile şi cu politicienii bănaţeni corupţi! Vezi despre ce investiţii blocate e vorba

Pentru investiţia de la Poiana Mărului Romeo Dunca a crezut că va fi suficientă intervenţia Parchetului Naţional Anticorupţie, devenit DNA, pentru ca problemele să se rezolve, dar nu a fost aşa. Asta poate şi pentru că după arestarea lui Antonie Bunei, primarul din Zăvoi, conducerea primăriei a fost preluată de Ioan Scorobete, viceprimarul lui Bunei.

 

Nu numai că l-a blocat pe Dunca dar, primăria reprezentată de Scorobete, l-a şi dat în judecată pe Romeo Dunca pentru a fi obligat să-şi dărâme cabana de pe muntele Ţarcu, Judecătoria Caransebeş decizând, în primă instanţă, dărâmarea cabanei.

Nici cu Muntele Mic nu a fost uşor, problemele fiind tot politice, Dunca chiar vorbind deschis despre ce şi cum i s-a cerut.

Însă, invitat la o emisiune la televiziunea locală Vest TV Reşiţa, Dunca dezvăluia că cele mai mari probleme şi cele mai grele munci de lămurire le-a avut cu Asociaţia ”Altitudine”, custodele sitului Natura 2000 ”Munţii Ţarcu”, care practic i-a blocat pe toate căile posibile investiţia turistică, ajungându-se să se spună până şi că ”Romeo Dunca vrea să ne fure munţii”!

Reprezentanţii Asociaţiei ,,Altitudine” spuneau, în 2012, la o dezbatere, că proiectul propus de S.C. Dunca Imobiliare S.R.L. va avea nevoie de avizul Asociaţiei, fără de care nu se va putea trece la etapa de obţinere a aprobării din partea autorităţilor de mediu, iar, din punctul lor de vedere, aceştia consideră că proiectul va afecta speciile de plante şi animale care există în zonă.

Această poziţie a Asociaţiei ,,Altitudine” a stârnit reacţia publicului prezent, mai mulţi proprietari de pensiuni şi case de vacanţă afirmând că au investit în Poiana Mărului cu speranţa că proiectul propus de S.C. Dunca Imobiliare S.R.L. se va realiza şi va contribui la popularea staţiunii în sezonul de iarnă, perioadă „moartă” pentru activităţile turistice, afluxul de turişti înregistrând scăderi drastice, în primul rând din cauza lipsei unor activităţi care să includă practicarea în bune condiţii a sporturilor de iarnă.

 

Cititi mai multe pe www.banatulazi.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.