Michelle Obama se retrage din viaţa publică. Vrea să petreacă mai mult timp cu familia

Postat la 12 martie 2021 99 afişări

Michelle Obama se retrage din viaţa publică. Vrea să petreacă mai mult timp cu familia

Michelle Obama vrea să se retragă din viaţa politică. Fosta Primă Doamnă nu a renunţat în totalitate la responsabilităţile politice.

Ea s-a implicat îndeaproape în campania de susţinere a lui Joe Biden.După ce a impactat o naţiune întreagă, Michelle doreşte să petreacă mai mult timp cu familia şi să se ocupe de activităţile de leadership din cadrul fundaţiei.

După ce a impactat o naţiune întreagă cu carisma şi devotamentul său, Michelle Obama are în plan să se retragă din viaţa publică şi să se focuseze pe viaţa de familie şi pe activităţile din cadrul fundaţiei cu acelaşi nume, pe care o deţine alături de soţul ei.

Chiar dacă a părăsit Casa Albă, Michelle Obama nu a renunţat în totalitate la responsabilităţile politice, ba chiar s-a ocupat îndeaproape de campania lui Joe Biden şi s-a vaccinat recent împotriva COVID-19. Prin exemplul personal a precizat că este singura modalitate de a reveni la viaţa de dinainte.

În timp ce se afla la interviul cu E People, fosta Primă Doamnă a vorbit despre intenţiile sale de a se retrage din domeniul politic ca să se focuseze pe viaţa de familie şi pe activităţile din cadrul  fundaţiei Obama.

Michelle îşi doreşte să formeze o nouă generaţie de tineri care să poată reprezenta cu mândrie "liderii de mâine". Aceasta a mai spus că va putea să se bucure intens de momentele petrecute la golf cu soţul ei.

Michelle Obama s-a implicat inclusiv în scriere de memorii şi joacă alături de păpuşi într-un spectacol Netflix care îşi propune să-i înveţe pe copii despre gătitul casnic.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
viata,
michelle obama,
familie

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.