MAI zguduit de valul de pensionări de teama OUG de plafonare a pensiilor militare. Carmen Dan: 700 de cereri au fost depuse de vineri până marţi

Postat la 01 august 2017 248 afişări

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat că, de vineri până marţi, au fost depuse 700 de cereri de pensionare în cadrul instituţiei pe care o conduce, precizând că, de la începutul anului, au existat 3.000 astfel de solicitări.

MAI zguduit de valul de pensionări de teama OUG de plafonare a pensiilor militare. Carmen Dan: 700 de cereri au fost depuse de vineri până marţi

„Pensia medie, la nivelul Ministerului Afacerilor de Interne (MAI), se situează la 3.123 de lei. Cea mai mare pensie în plată în acest moment, la nivelul MAI, este de 22.023 de lei şi este o pensie pentru un fost secretar de stat”, a spus ministrul, la Antena 3.

Conform sursei citate, la nivelul Ministerului de Afaceri Interne există 62.809 de pensionari.

Carmen Dan a adăugat că toţi cei cinci consilieri ai ei beneficiază, în paralel, de pensie şi de salariul corespunzător funcţiei de consilier.

„Există o posibilitate legală de cumul a pensiei cu salariul. (...) Eu, ca ministru, am luptat să încadrez în aceste funcţii oameni care au lucrat în Ministerul Afacerilor de Interne şi care au o anumită experienţă. Aşadar, a fost opţiunea mea de a angaja aceşti oameni, toţi cu un trecut profesional în MAI. Nu am adus oameni de pe stradă, oameni politici sau vreo rudă de-a mea”, a spus ministrul.

Dan a spus că între aceştia se numără Geraldin Nezir, Alina Popescu şi Cornel Ciociu.

Referitor la Cornel Ciocoiu, Carmen Dan a explicat că el a fost eliberat din funcţie, independent de voinţa sa la data de 19 iunie, de către premierul Sorin Grindeanu. La momentul respectiv, Ciocoiu a optat pentru pensie, pentru că nu exista o certitudine ca s-ar mai putea întoarce pe vreo funcţie în minister.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.