MAE: Nu deţinem probe privind închisorile CIA în România, dar nu ignorăm ”alegaţiile” pe temă

Autor: Catalina Mihai Postat la 17 decembrie 2014 0 afişări

"Documentul făcut public de Senatul SUA nu conţine referiri la România. Autorităţile române nu deţin niciun fel de probe din care să rezulte că pe teritoriul României au existat centre de detenţie ale CIA sau că aeroporturile româneşti ar fi fost utilizate de către CIA pentru transportul sau detenţia unor prizonieri suspectaţi de acte de terorism. De asemenea, nu au fost obţinute până în prezent dovezi legate de cazuri în care persoane sau agenţii străine oficiale au fost implicate, pe teritoriul României, în acţiuni de privare de libertate sau transport ilegal de deţinuţi", susţine MAE într-un comunicat remis marţi MEDIAFAX.

Ministerul de Externe reaminteşte că a fost instituită o Comisie de anchetă de către Senatul României în decembrie 2005 şi raportul acesteia, adoptat de Senat în 2008, a stabilit că "nu au fost identificate elemente privind existenţa unor baze secrete americane, centre de detenţie sau zboruri neautorizate ale CIA destinate transportului sau detenţiei unor prizonieri suspectaţi de acte de terorism".

MAE mai precizează că, deşi România nu este menţionată în rezumatul făcut public al Raportului Congresului SUA, autorităţile române "nu pot face abstracţie de perpetuarea, în continuare, în spaţiul public, a unor alegaţii care o incriminează, autorităţile române competente manifestând toată disponibilitatea pentru elucidarea acestora".

"În acest sens, este relevant faptul că o anchetă judiciară a fost deja declanşată şi este în derulare. Autorităţile competente întreprind toate demersurile necesare pentru soluţionarea acestei cauze, cu deplina respectare a principiilor statului de drept şi drepturilor omului", susţine Ministerul Afacerilor Externe.

Potrivit comunicatului, România, stat membru al Uniunii Europene şi al NATO, parte la Convenţia împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante (New York, 1984), "se disociază şi respinge vehement astfel de practici, indiferent de circumstanţe".

"Aceasta este politica sa oficială ca stat şi, în acelaşi timp, politica clară, fără echivoc şi compromisuri în materie de drepturile omului a Uniunii Europene, pe care România o susţine şi o practică fără rezerve", se mai arată în comunicat.

Pe de altă parte, MAE apreciază "transparenţa fără precedent" de care a dat dovadă Congresul SUA prin publicarea Rezumatului Executiv al Raportului Comitetului pentru Informaţii al Senatului SUA cu privire la programul de interogare şi detenţie al CIA, subliniind că actuala Administraţie de la Washington a pus oficial capăt programului de detenţie şi interogare incriminat în Raport, la instalarea sa în funcţie.

Totodată, Ministerul de Externe precizează că Parteneriatul Strategic cu SUA "este şi rămâne puternic".

"Bazele colaborării cu SUA în cadrul acţiunilor antiteroriste sunt solide, întemeiate pe obiective comune, pe respectarea dreptului internaţional, în vederea unui răspuns prompt şi adecvat la ameninţările emergente", subliniază sursa citată.

Agenţia Centrală de Informaţii din SUA a utilizat metode "brutale", de multe ori "ineficiente", pentru interogarea suspecţilor de terorism, inducând în eroare constant Preşedinţia şi Congresul privind informaţiile obţinute, conform raportului elaborat Comisia de Informaţii a Senatului SUA.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
MAE,
CIA,
RAPORT

Citeşte pe comedymall.ro

/actualitate/mae-nu-detinem-probe-privind-inchisorile-cia-in-romania-dar-nu-ignoram-alegatiile-pe-tema-13725345
comments powered by Disqus
Cum îşi reinventează afacerile micii antreprenori români? Cum îşi reinventează afacerile micii antreprenori români?

Reinventaţi de pandemie Ţi-ai pus toate economiile la bătaie. Ţi-ai vândut, poate, apartamentul sau motocicleta şi ai investit banii într-o afacere. Nu acum, ci în urmă cu câţiva ani. Totul a mers bine. Ai crescut, uşor-uşor, cu paşi mici, dar ai ajuns la profit, iar acum businessul îţi e suficient să trăieşti fără a avea nevoie şi de un job. Ţi-ai îndeplinit visul. Până când, într-o zi pe care nici tu, nici altcineva nu putea s-o prevadă, totul se prăbuşeşte. Totul se închide. Marfa ta, serviciile tale nu-şi mai găsesc acum clienţii. Totul e captiv în izolare, publicul tău ţintă nu mai există, iar dacă există, îşi drămuieşte cu grijă banii pentru o potenţială criză care se prevesteşte.

vezi continuarea
ZF.ro
Vom ajunge să dăm şi noi ture prin cimitir. Cimitirul economic va fi plin de morţi care nu vor supravieţui crizei Vom ajunge să dăm şi noi ture prin cimitir. Cimitirul economic va fi plin de morţi care nu vor supravieţui crizei
Măsuri fără precedent luate de Kaufland. Angajaţii sunt primii vizaţi
Mediafax
Boris Johnson, depistat pozitiv cu coronavirus: ”M-am autoizolat, dar voi continua să conduc guvernul şi să-mi exercit atribuţiile şi responsabilităţile prin video conferinţă” Boris Johnson, depistat pozitiv cu coronavirus: ”M-am autoizolat, dar voi continua să conduc guvernul şi să-mi exercit atribuţiile şi responsabilităţile prin video conferinţă”
Modelul de declaraţie pe proprie răspundere, necesară pentru a putea ieşi din casă, a fost actualizat şi simplificat. Descarcă de AICI NOUA VARIANTĂ
MonitorulApararii
Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte
Ce se întâmplă la Moscova este de bine deopotrivă pentru Rusia şi Putin(?)
MonitorulPartidelor
Apartamentul lui Ungureanu, oferit drept REFUGIU al medicilor în calea COVID-19. „Toţi să facă la fel” Apartamentul lui Ungureanu, oferit drept REFUGIU al medicilor în calea COVID-19. „Toţi să facă la fel”
Demisie „fulger”. Un medic chirurg va conduce Ministerul Sănătăţii. Cine este Nelu Tătaru, propus să preia funcţia după plecarea lui Costache
MonitorulSiguranteiCetateanului
O zi din viata militarilor SMURD, eroi in plina epidemie:  "Tati, ai grija de tine, sa nu vii bolnav acasa!" O zi din viata militarilor SMURD, eroi in plina epidemie: "Tati, ai grija de tine, sa nu vii bolnav acasa!"
Jurnal de pandemie. Prof. Dr. Olga Simionescu: As pune corturi mari la granita si as tine acolo lumea in carantina

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.