Lucrările de construcţie la maternităţi, finanţate din Fondul de rezervă al Guvernului

Autor: Ovidiu Bărbulescu Postat la 28 august 2014 33 afişări

Premierul Victor Ponta i-a solicitat ministrului Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, o listă cu toate maternităţile în stadiu de construcţie, pentru finalizarea acestora din Fondul de rezervă al Guvernului.

Ponta a precizat că Guvernul va adopta, în şedinţa de joi, o ordonanţă de urgenţă prin care lucrările de infrastructură în sănătate pot fi finanţate din Fondul de rezervă aflat la dispoziţia prim-ministrului.

"Vreau să vă rog să prezentaţi până săptămâna viitoare o situaţie cu toate maternităţile pe care le mai avem în lucru, vreau să le finanţăm pe toate, că ne dă voie legea acuma să sprijim acest lucru", i-a spus Ponta ministrului Sănătăţii.

Executivul va aloca totodată, joi, 8 milioane de lei, din Fondul de rezervă, pentru reabilitarea secţiilor de obstetrică şi neonatologie de la Spitalul Clinic de Urgenţă "Sfântul Pantelimon", potrivit unui proiect de HG iniţiat de Ministerul Sănătăţii.

În prezent, spitalul este în curs de reamenajare şi consolidare. Lucrările avute în vedere vizează, între altele, modificări de compartimentare în saloane, amenajarea unui salon pentru născuţii prematur, cu spaţii pentru supraveghere, refacerea reţelei termice şi realizarea instalaţiei de avertizare anti-efracţie.

Spitalul reabilitat va avea 18 paturi ATI, 50 paturi gravide + paturi lehuze, şase paturi copii prematuri şi opt saloane mama şi copil (21 paturi).

Pentru finalizarea proiectului de reabilitare a secţiilor de obstetrică şi neonatologie din cadrul spitalului este necesară suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii cu 8.344.820 lei, se precizează în proiectul de HG.

"Nefinalizarea acestor lucrări are drept urmare limitarea capacităţii de tratare a nou-născuţilor şi a prematurilor în Bucureşti, cu riscuri imediate în ceea ce priveşte îndeplinirea angajamentelor României faţă de Comisia Europeana şi FMI, de reducere a mortalităţii infantile", spun iniţiatorii proiectului de act normativ.

Aceştia ţin să sublinieze, în acelaşi context, "situaţia specială din Bucureşti", unde, în ultimul an, urmare a dezvoltării activităţilor de inseminare artificială, numărul sarcinilor cu risc de prematuritate a crescut, cererea de servicii de terapie intensivă pentru nou-născuţi prematur depăşind capacităţile existente în acest moment.

"Deschiderea secţiei de nou-născuţi a Spitalului 'Sf. Pantelimon' devine astfel o necesitate urgentă", mai spun iniţiatorii proiectului de HG.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
GUVERN,
SĂNĂTATE,
MATERNITĂŢI
/actualitate/lucrarile-de-constructie-la-maternitati-finantate-din-fondul-de-rezerva-al-guvernului-13160415
13160415
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.