LIVE: ZF Real Estate by Storia – Cum ar trebui construite noile cartiere pentru a deveni parte din oraş?

Lotus revine în România: mărcile de nişă pentru pasionaţi caută acum pieţe cu asfalt bun, iar România a început să intre în această categorie. Automobile Bavaria adaugă brandul britanic în portofoliu

Autor: Bogdan Alecu Postat la 22 septembrie 2026 8 afişări

Lotus revine în România: mărcile de nişă pentru pasionaţi caută acum pieţe cu asfalt bun, iar România a început să intre în această categorie. Automobile Bavaria adaugă brandul britanic în portofoliu

Mărcile auto de nişă, care vând maşini construite în primul rând pentru plăcerea de a conduce, nu mai privesc România doar prin numărul de clienţi cu bani, ci şi prin calitatea drumurilor pe care aceste maşini pot fi folosite. Un automobil sport uşor, cu suspensie fermă şi gardă la sol mică, are sens pe o piaţă cu autostrăzi, drumuri naţionale reabilitate şi asfalt bun, condiţii care acum 15 ani lipseau în mare parte. În acest context revine pe piaţa locală Lotus, constructorul britanic de maşini sport care a mai încercat o dată România, în 2011.

Noul importator al mărcii este Bavaria Auto, parte a grupului Automobile Bavaria, cunoscut în principal ca dealer al grupului BMW. Acordul de import şi distribuţie a fost anunţat de Relu Minca, Head of Importer Markets EU la Lotus Cars Europe, care a precizat că maşinile Lotus vor fi disponibile în curând pentru clienţii din România. Nu au fost comunicate deocamdată data lansării comerciale, gama de modele sau preţurile.

„Sunt încântat să anunţ oficial că am încheiat un acord de import şi distribuţie cu Bavaria Auto pentru Lotus Cars Europe. Prin urmare, vehiculele Lotus vor fi disponibile în curând pentru clienţii din România”, a declarat Relu Minca.

Pentru grupul Automobile Bavaria, Lotus completează un portofoliu construit în jurul segmentului premium.

Ciprian Bercea, director executiv şi membru în board, care conduce şi organizaţia dealerilor BMW din România, a spus că noul brand va avea o echipă dedicată.

„Adăugarea Lotus extinde portofoliul de mărci premium al Automobile Bavaria Group şi reflectă angajamentul nostru constant de a oferi clienţilor experienţe auto excepţionale. Ne dorim să construim brandul cu o echipă dedicată şi cu pasiunea pe care o reprezintă Lotus”, a declarat Ciprian Bercea. Noul brand vine alături de Corvette, intrat în portofoliu în 2025.

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
romania,
bavaria,
piata,
asfalt,
automobile,
brand
COVER STORY. 35 de ani de Electro-Alfa International. Cum s-a transformat un business din Botoşani într-o companie listată la bursă, cu perspective globale

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.