Laura Pausini renunţă la reţelele sociale: Îmi dau o dependenţă bolnăvicioasă şi sunt pline de ură

Autor: Victor Dan Stephanovici Postat la 10 decembrie 2025 8 afişări

Cunoscuta cântăreaţă italiană Laura Pausini, apreciată în întreaga lume pentru vocea sa inconfundabilă, a făcut publică o decizie surprinzătoare: a eliminat toate aplicaţiile de socializare de pe telefonul mobil.

„În ultimele săptămâni, odată cu lansarea piesei Ritorno ad amare, am simţit nevoia să fac ceva concret pentru mine. Cântecul este despre recâştigarea iubirii de sine, iar pentru mine acest pas a însemnat să îmi şterg reţelele sociale de pe telefon şi să îmi schimb numărul. Acum comunic doar cu familia”, a spus Laura Pausini.

Artista a povestit că orele petrecute în faţa ecranului deveniseră obositoare şi stresante. Ajunsese chiar să îi afecteze somnul din cauza presiunii de a răspunde constant mesajelor. „Revenirea la viaţa reală mă ajută să fiu mai liniştită, mai prezentă şi mai atentă la cei din jur. Am ales lumina naturală în locul celei artificiale a telefonului”, a adăugat ea.

Deşi nu va mai utiliza direct reţelele, Laura Pausini a precizat că va continua, ocazional, să posteze prin intermediul echipei sale, pentru a păstra un contact minim cu fanii. Totuşi, interacţiunile vor fi reduse, mai scrie cotidianul La Stampa.

Mesajul său s-a încheiat cu un avertisment: „Astăzi am intrat doar 10 minute pe câteva platforme şi am observat un val de ură îndreptat împotriva tuturor. M-a îngrijorat. Aveţi grijă să nu vă lăsaţi prinşi în această capcană care vă poate afecta grav.

Sănătatea psihică este mai valoroasă”.
 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
laura pausini,
social media,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.