La îndatorarea externă stăm bine

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 04 martie 2012 14 afişări

Extinderea scadenţelor medii ale datoriei, situate la circa 4 ani (faţă de 6-7 ani pentru ţările zonei euro) este un motiv de bază pentru care ţările Europei Centrale şi de Est au lansat în ultimele luni emisiuni de obligaţiuni pe pieţele externe, apreciază analiştii Erste.

Din perspectiva ratei critice a randamentului obligaţiunilor (randamentul mediu la care costurile cu dobânda depăşesc 10% din veniturile guvernamentale), cel mai bine stau Cehia, România şi Slovacia, conform calculelor Erste.

Statul a redeschis în această săptămână licitaţia pentru obligaţiunile în dolari pe zece ani de la sfârşitul lunii ianuarie (când a atras 1,5 mld. dolari la un randament de 6,875%), atrăgând 750 mil. dolari la un randament de 6,45%. "Suma cumulată atrasă de pe pieţele de finanţare din SUA acoperă valoarea titlurilor în valută ce ajung la maturitate anul acesta. Atragerea acestor bani de pe acum înseamnă că în a doua jumătate a lui 2012, când inflaţia ar putea să nu mai fie favorabilă, Ministerul Finanţelor s-ar putea afla într-o situaţie confortabilă", apreciază analiştii ING.

Ministrul finanţelor, Bogdan Drăgoi, a anunţat că este posibil ca România să lanseze încă o emisiune de obligaţiuni pe pieţele externe, în a doua parte a anului, pentru a completa programul de împrumuturi de 2,5 mld. euro pentru 2012.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/la-indatorarea-externa-stam-bine-9367132
9367132
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.