Cine este Karsten Wildberger, omul care trebuie să reducă birocraţia germană şi să facă anual economii la buget de 26 de miliarde de euro? El spune că va fi mai subtil decât Elon Musk, însă tăierile sunt inevitabile pentru menţinerea prosperităţii. „Va fi nevoie de asta”
Noul şef al „dereglementării” din Germania promite să fie mai subtil decât fostul său omolog american, Elon Musk, al cărui Departament al Eficienţei Guvernamentale (DOGE) a făcut ravagii prin concedieri masive şi închiderea unor programe finanţate de stat, notează FT.
„Într-o trusă nu există doar un drujbă sau un baros uriaş”, a declarat Karsten Wildberger. „Există instrumente diferite, de la şurubelniţă la ciocan mic”.
La 56 de ani, fost executiv şi actual ministru al modernizării statului şi digitalizării, Wildberger va avea probabil nevoie de toate aceste „unelte” pentru a aduce birocraţia Germaniei, încă dependentă de documente pe hârtie şi faxuri, în secolul XXI.
Cancelarul Friedrich Merz a făcut din reducerea birocraţiei un pilon central al planului său de revitalizare a celei mai mari economii din zona euro.
Simplificarea reglementărilor şi digitalizarea serviciilor publice apar aproape în fiecare discurs al său şi, de multe ori, sunt legate de numele lui Wildberger.
Miza este uriaşă: Germania trebuie să mobilizeze rapid peste 1.000 de miliarde de euro pentru a-şi reconstrui armata şi pentru a moderniza infrastructura învechită după ani muţi ani de investiţii puţine.
Guvernele anterioare au promis de nenumărate ori reducerea birocraţiei, dar s-au împotmolit în sistemul federal şi regional extrem de fragmentat al Germaniei.
Merz vrea să obţină şi economii bugetare semnificative: 26 de miliarde de euro anual până în 2029, potrivit unui plan preliminar consultat de Financial Times.
Spre comparaţie, predecesorii săi vizau economii de doar câteva miliarde pe an. Documentul prevede şi reducerea cu 8% a aparatului birocratic federal şi parlamentar.
„Europa, în ultimii 20 de ani, a adăugat tot mai multă complexitate, iar noi, în Germania, nu doar că am acceptat-o, dar am şi supralicitat-o, complicând-o şi mai mult”, spune Wildberger. „Îngreunăm enorm inovarea companiilor.”
El admite că tăierile de posturi sunt inevitabile într-o societate îmbătrânită şi deja confruntată cu lipsa forţei de muncă. „Va fi nevoie de asta”.
Wildberger, care a renunţat la funcţia de CEO al retailerului german de electronice Ceconomy pentru a intra în guvern, respinge ideea că Germania ar fi „blocată în epoca analogică”, chiar dacă sondajele arată că multe companii încă folosesc faxuri, iar jumătate dintre plăţile zilnice se fac încă în numerar.
Problema este şi una legislativă: în Germania, faxurile sunt încă recunoscute pentru documentele oficiale, în timp ce e-mailurile nu pot fi folosite în toate cazurile.
„Întrebarea este: Statul e la fel de digital ca cetăţenii săi? Cred că există o diferenţă”.
Criticile lui se extind şi la Bruxelles, unde consideră că reglementările privind inteligenţa artificială sunt premature. „Reglementăm înainte ca piaţa să existe. Trebuie să dezvoltăm mai întâi”.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













