Joshua Castellano, patronul clubului Bamboo: Focul a pornit dintr-un spaţiu care normal e închis. Posibil să fie cineva implicat

Postat la 23 ianuarie 2017 131 afişări

Incendiul de la clubul Bamboo din Capitală a pornit "dintr-un spaţiu care normal e închis, nu funcţiona", localul "fiind în regulă pentru funcţionare" până pe 30 iunie 2017, a declarat, la ieşirea de la Poliţia Capitalei, patronul localului, Joshua Castellano.

Joshua Castellano, patronul clubului Bamboo: Focul a pornit dintr-un spaţiu care normal e închis. Posibil să fie cineva implicat

"Se va dezvălui tot ce trebuie, tot ce s-a întâmplat. Posibil (să fie cineva implicat -n.r.). Până acum nu s-a putut face nimic (cu imaginile de pe camere -n.r.). Nici procurorii nu au putut să intre acolo pentru că se poatre prăbuşi. Nu se poate. Asta am cerut şi eu pentru că vrem să vedem şi noi, dar nu se poate încă. Tot (toate imaginile -n.r.), serverele sunt pe partea de birouri. A pornit dintr-un spaţiu care normal era închis. Nu funcţiona. A fost foarte ciudat cum a prins focul şi cum s-a dezvoltat focul în momentul ăla. Când am văzut focul, am spus să se facă evacuare imediat, prin faţă s-a făcut. 99% din locaţii din România sunt pe avizare. Nu are cum să nu aibă aviz. Avizele sunt în procedură normală, dar trebuie autorizaţie. Locaţia era în proces de autorizare pentru ISU. După ce s-a întâmplat chestia asta cu Colectivul, s-a făcut o schimbare. În momentul în care ai o locaţie mare, s-au refăcut toate lucrările. Cu avizarea respectivă. Cu aprobare în mod normal până la 30 iunie 2017. Pentru asta noi eram în regulă pentru funcţionare", a declarat Josua Castellano, patronul clubului Bamboo din Capitală.

Omul de afaceri a mai declarat că, după părerea sa, incendiul nu ar fi avut cum să izbucnească de la instalaţia electrică, refăcută în totalitate, sau de la ţigările fumate în înteriorul clubului, deşi acest lucru este interzis de legislaţia în vigoare.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

ALEPH STORY: Ce solicită guvernului reprezentanţii HORA? O discuţie cu Adelina Mihai, jurnalist şi Dan Pavel, editor-prezentator ŞTIU

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.