Isărescu: Efectele situaţiei politice depind de cât de repede se va forma un guvern

Autor: Raluca Ghinea Postat la 05 noiembrie 2015 36 afişări

Efectele generate de actuala situaţie politică din România, după depunerea mandatului Executivului, vor depinde de rapiditatea cu care se va forma un nou guvern şi de deciziile ulterioare ale acestuia, a afirmat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care a precizat că situaţia macroeconomică este stabilă.

Şeful băncii centrale a fost întrebat la ce efecte se aşteaptă în perioada următoare, până la formarea unui nou guvern, având în vedere că Legea bugetului pe 2016 este suspendată, iar cea a salarizării bugetare nu este finalizată.

"Cred că vor depinde (efectele - n.r.) de rapiditatea cu care se va forma noul guvern şi deciziile pe care le va lua noul guvern. Ceea ce pot să vă spun este că, în prezent, situaţia macroeconomică, pe care noi o monitorizăm şi de care răspundem că este stabilă, în general poziţia economică a ţării este bună şi că, inclusiv prin deciziile de astăzi, dar şi prin prudenţa pe care am manifestat-o în trecut, ne-am creat acel câmp de acţiune şi acea poziţionare pentru a face faţă unor situaţii mai dificile", a afirmat Isărescu la briefingul susţinut după şedinţa Consiliului de Administraţie al BNR pe teme de politică monetară.

Totodată, având în vedere că se vorbeşte tot mai mult de un guvern condus de un tehnocrat, cel puţin pe o perioadă de un an, Isărescu a fost întrebat dacă acesta poate proveni din rândurile BNR.

"Avem rezerve de cadre aici, deci da", a răspuns guvernatorul.

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că îşi depune mandatul şi că speră că demisia guvernului său satisface cerinţele oamenilor care au fost în stradă, adăugând că este nevoie de soluţii raţionale. Ponta consideră că supărarea cetăţenilor nu trebuie să degenereze în violenţă stradală, de aceea demisia Guvernului este cea mai oportună soluţie.

Peste 25.000 de persoane au manifestat, marţi seară, în Capitală, pentru a-şi exprima revolta în legătură cu incendiul din 30 octombrie, de la Clubul Colectiv din Bucureşti şi pentru a cere demisia celor responsabili. În incendiul din Clubul Colectiv, 32 de oameni au murit, iar alţi aproximativ 200 au fost răniţi.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, joi, că îl numeşte premier interimar pe ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, în condiţiile în care propunerea premierului demisionar Victor Ponta era ministrul Apărării, Mircea Duşa.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
GUVERN,
BNR,
mugur isarescu
/actualitate/isarescu-efectele-situatiei-politice-depind-de-cat-de-repede-se-va-forma-un-guvern-14875602
14875602
comments powered by Disqus

ALEPH STORY: De ce este energia în România mai scumpă decât în Italia sau Spania. O discuţie cu Cristian Hostiuc, Ziarul Financiar şi Bogdan Nicolae, Aleph News

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.