Iranul închide din nou Strâmtoarea Ormuz. SUA: armistiţiul cade fără redeschidere
Armistiţiul dintre Statele Unite şi Iran este în pericol imediat, după ce Teheranul acuză Washingtonul că a încălcat înţelegerea şi a anunţat din nou închiderea Strâmtorii Ormuz.
Preşedintele Parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, susţine că Statele Unite au încălcat acordul convenit în noaptea de marţi spre miercuri. Într-un mesaj publicat miercuri seara pe X, acesta a afirmat că „trei clauze-cheie ale propunerii în 10 puncte au fost încălcate chiar înainte de începerea negocierilor”.
El a acuzat Washingtonul de „nerespectarea armistiţiului în Liban”, de „încălcarea spaţiului aerian iranian” după intrarea unei drone în provincia Fars şi de „negarea dreptului Iranului la îmbogăţirea uraniului”, prevăzut în cadrul negocierilor.
„În prezent, însăşi „baza viabilă pentru negocieri” a fost încălcată în mod deschis şi evident, chiar înainte de începerea negocierilor. Într-o asemenea situaţie, un armistiţiu bilateral sau negocierile sunt nerezonabile”, a transmis şeful Parlamentului iranian.
Corpul Gardienilor Revoluţiei Islamice (IRGC), forţa militară de elită a Iranului, responsabilă pentru operaţiuni externe şi protejarea regimului de la Teheran, a transmis că una dintre prevederile-cheie ale planului este „gestionarea inteligentă” de către Iran a Strâmtorii Ormuz. De asemenea, a susţinut că preşedintele american Donald Trump ar fi acceptat ca strâmtoarea să rămână „sub controlul Iranului”.
Ulterior, media de stat iraniană a relatat că Teheranul a decis reînchiderea strâmtorii, o măsură de presiune directă, cu impact global.
Vicepreşedintele american, JD Vance, a respins categoric aceste acuzaţii. „Mă întreb cât de bine înţelege limba engleză, pentru că unele lucruri pe care le-a spus nu au sens în contextul negocierilor”, a declarat Vance, înainte de plecarea din Ungaria. El a insistat că SUA respectă armistiţiul şi că negocierile continuă. De asemenea, a subliniat că Libanul nu a fost inclus în acord şi că renunţarea la uraniul îmbogăţit rămâne o condiţie-cheie.
Vance susţine că ar exista „trei propuneri diferite, fiecare cu câte 10 puncte”, ceea ce ar fi generat confuzie în jurul negocierilor. „Prima propunere a fost trimisă către Steve Witkoff şi Jared Kushner şi, sincer, credem că probabil a fost scrisă de ChatGPT. A ajuns imediat la coşul de gunoi”, a spus vicepreşedintele SUA. Potrivit acestuia, ca de-a doua propunere - rezultatul discuţiilor dintr SUA, Pakistan şi Iran - este cea luată în calcul de administraţia americană.
JD Vance a criticat o a treia versiune a „planului în 10 puncte”, apărută pe reţelele sociale, pe care a descris-o drept „şi mai maximalistă” decât prima şi despre care spune că nu este o varianţă oficială. Totuşi, documentul la care face referire - care susţine că Iranul ar fi obţinut o „victorie majoră” şi ar fi forţat SUA să accepte planul - a fost obţinut de CNN de la oficiali iranieni şi difuzat de mai multe instituţii media de stat din Iran.
Vicepreşedintele american a explicat că acordul este condiţionat de respectarea reciprocă a angajamentelor, iar redeschiderea rutei maritime este una dintre principalele obligaţii asumate de Teheran.
„Dacă nu vedem acest lucru, preşedintele nu va respecta acordul”, a declarat Vance. El a subliniat că armistiţiul este gândit ca o etapă temporară, menită să permită continuarea negocierilor, şi a avertizat că încălcarea condiţiilor stabilite va duce la reacţii dure din partea Washingtonului.
„În esenţă, suntem într-o poziţie bună. Ei redeschid strâmtoarea, noi avem un armistiţiu”, a spus Vance, adăugând că Iranul va suporta „consecinţe serioase” dacă nu îşi respectă angajamentele.
Strâmtoarea este unul dintre cele mai importante puncte strategice din lume: aproximativ 20% din petrolul global tranzitează această rută. Blocarea ei din nou, chiar şi temporară, poate declanşa alte creşteri rapide ale preţurilor la energie şi turbulenţe pe pieţele internaţionale.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













