Ionuţ-Sorin Banciu, ANRMPSG: România are o strategie industrială incompletă, fără plan de clar şi fără selecţia tehnologiilor pentru decarbonizare. Obiectivele climatice europene impun ajustări pentru următorii 10–30 de ani
Strategia industrială a României rămâne incompletă şi fără un plan clar de implementare. Tehnologiile vizate pentru reducerea emisiilor nu sunt încă definite, iar alinierea la obiectivele climatice europene pe termen mediu şi lung necesită ajustări. În plus, absenţa unei viziuni pe câteva decenii îngreunează planificarea energetică şi estimarea emisiilor, explică Ionuţ-Sorin Banciu, vicepreşedinte, Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon.
„Avem o strategie industrială care este, să fiu politicos, incompletă. În primul rând, pentru că nu are un plan de acţiune. În al doilea rând, pentru că nu am reuşit din acest Net Zero Industry Act să selectăm tehnologiile pe care România vrea să le dezvolte. Nu cred că trebuie să mai visăm la conglomeratele energofage de pe vremea comunismului, deşi unii sunt nostalgici”, spune Ionuţ-Sorin Banciu, prezent la ZF Power Summit 2026, în ziua a treia a dezbaterilor.
Alte afirmaţii din cadrul conferinţei:
- Ne place sau nu, Europa şi-a ales o strategie de dezvoltare care include decarbonizarea. Deşi unii aşteptau asta, ţintele climatice nu s-au diminuat. Dimpotrivă, se propune în 2040 ca reducerea gazelor cu efect de seră din Europa să fie la minus 90%.
România are o strategie naţională de reducere, ea trebuie corelată cu o strategie energetică, dar şi cu una industrială.
- În momentul în care am lucrat pe această strategie la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, singura verigă lipsă a fost ce capacităţi industriale dezvoltăm în următorii 10-30 de ani pentru a putea calcula ce energie avem nevoie să consumăm şi ce emisii vom avea. Atunci, neexistând această strategie pe termen lung, am putut să ne asumăm neutralitate climatică în 2050 pentru că aşa arătau statisticile, trecutul, iar viitorul nu era încă foarte clar conturat.
- Trebuie să ne gândim ce facem cu emisiile provenite din arderea gazului şi petrolului în procesele industriale. Avem aici această tradiţie în a reglementa producţia de petrol, gaze şi minerale; acum, mineralele critice sunt celebre la nivel european şi global. Însă avem această responsabilitate de a asigura soluţii tehnice pentru decarbonizarea industriei.
- Dincolo de consumul casnic, de reducerea presiunii pe păduri, pentru că aici avem un deficit, românii arzând mai mult lemn de foc decât se pune legal pe piaţă, este nevoie de o strategie industrială coerentă. Am avut o discuţie cu colegii noştri de la Ministerul Economiei pe acest subiect.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













