Iohannis, de Ziua Românilor de Pretutindeni: Politicienii au obligaţia de a găsi o soluţie pentru votul diasporei. E o dovadă de respect

Autor: Catalina Mihai Postat la 31 mai 2015 70 afişări

Clasa politică are obligaţia de a găsi rapid o soluţie la problema votului din diaspora, precizează preşedintele Klaus Iohannis, de Ziua Românilor de Pretutindeni,subliniind că situaţia inacceptabilă de la alegerile din noiembrie nu trebuie să se repete,dacă vrem ca românii să fie respectaţi în lume.

"Anul acesta sărbătorim pentru prima dată Ziua Românilor de Pretutindeni în ultima duminică din luna mai. M-aş bucura ca acest moment festiv să reprezinte pentru fiecare dintre noi, indiferent de locul în care ne aflăm, un prilej de mândrie naţională. Încă de la începutul mandatului meu mi-am propus să mă întâlnesc cu cât mai multe comunităţi de români aflate dincolo de graniţele ţării. M-am întâlnit cu o parte dintre dumneavoastră şi voi continua să o fac pentru că îmi doresc să fiu preşedintele care se preocupă constant de soarta şi problemele concetăţenilor săi. Vă asigur că voi fi mereu garantul asigurării şi respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale tuturor românilor", se arată în mesajul preşedintelui Klaus Iohannis, cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni.

Şeful statului atrage atenţia că "situaţii inacceptabile precum ceea ce s-a întâmplat anul trecut, în noiembrie trebuie să nu se mai repete niciodată", dacă vrem ca românii să fie respectaţi în lume.

În acest sens, preşedintele Iohannis precizează că "adoptarea unei legi care să ofere posibilitatea exprimării dreptului la vot de către toţi cetăţenii din afara graniţelor rămâne o prioritate". "Este nu doar o obligaţie constituţională a clasei politice de a găsi rapid o soluţie la această problemă, dar mai ales dovada minimului respect pentru cetăţenii noştri aflaţi în străinătate", susţine Klaus Iohannis.

"Dumneavoastră, românii de pretutindeni, participaţi în mod direct la promovarea imaginii ţării noastre în lume. Contribuiţi la dezvoltarea societăţilor în care munciţi şi trăiţi, dar sunteţi parte şi din evoluţia României. De aceea, mi-am propus să identificăm modalităţi prin care pot fi îmbunătăţite mecanismele de dialog, consultare şi reprezentare. În acest sens, proiectul privind constituirea unui Consiliu Consultativ al românilor din afara graniţelor se află în dezvoltare. Unul dintre angajamentele asumate de mine este acela de a clădi o Românie prosperă, care oferă şanse şi oportunităţi fiecăruia dintre noi, o ţară în care se poate trăi cu demnitate. Cred cu tărie că este un obiectiv realizabil, dar ştiu totodată că nu vom putea reuşi să îl atingem decât uniţi, lucrând împreună. Vă chem aşadar alături de mine să construim România pe care ne-o dorim, România în care să vă placă să vă reîntoarceţi!", se mai arată în mesajul prezidenţial.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
KLAUS IOHANNIS,
DIASPORA,

Citeşte pe comedymall.ro

/actualitate/iohannis-de-ziua-romanilor-de-pretutindeni-politicienii-au-obligatia-de-a-gasi-o-solutie-pentru-votul-diasporei-e-o-dovada-de-respect-14371540
14371540
comments powered by Disqus
Cum îşi reinventează afacerile micii antreprenori români? Cum îşi reinventează afacerile micii antreprenori români?

Reinventaţi de pandemie Ţi-ai pus toate economiile la bătaie. Ţi-ai vândut, poate, apartamentul sau motocicleta şi ai investit banii într-o afacere. Nu acum, ci în urmă cu câţiva ani. Totul a mers bine. Ai crescut, uşor-uşor, cu paşi mici, dar ai ajuns la profit, iar acum businessul îţi e suficient să trăieşti fără a avea nevoie şi de un job. Ţi-ai îndeplinit visul. Până când, într-o zi pe care nici tu, nici altcineva nu putea s-o prevadă, totul se prăbuşeşte. Totul se închide. Marfa ta, serviciile tale nu-şi mai găsesc acum clienţii. Totul e captiv în izolare, publicul tău ţintă nu mai există, iar dacă există, îşi drămuieşte cu grijă banii pentru o potenţială criză care se prevesteşte.

vezi continuarea
ZF.ro
Dezvăluirile unui medic de la Medlife despre coronavirus. Care este cel mai IMPORTANT lucru Dezvăluirile unui medic de la Medlife despre coronavirus. Care este cel mai IMPORTANT lucru
Măsuri drastice în piaţa muncii. Cum se schimbă contractele de muncă din cauza crizei
Mediafax
Harta cazurilor din România, publică pentru prima dată. Care sunt ”zonele roşii” din ţară şi unde sunt cei mai puţini infectaţi | FOTO Harta cazurilor din România, publică pentru prima dată. Care sunt ”zonele roşii” din ţară şi unde sunt cei mai puţini infectaţi | FOTO
Alimentul care rezistă chiar şi mii de ani. La ce moduri de conservare pot apela oamenii în cazuri extreme
MonitorulApararii
Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte
Ce se întâmplă la Moscova este de bine deopotrivă pentru Rusia şi Putin(?)
MonitorulPartidelor
Apartamentul lui Ungureanu, oferit drept REFUGIU al medicilor în calea COVID-19. „Toţi să facă la fel” Apartamentul lui Ungureanu, oferit drept REFUGIU al medicilor în calea COVID-19. „Toţi să facă la fel”
Demisie „fulger”. Un medic chirurg va conduce Ministerul Sănătăţii. Cine este Nelu Tătaru, propus să preia funcţia după plecarea lui Costache
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu Suhan Hai, da-ma... incolo... COMENTARIU Valeriu Suhan Hai, da-ma... incolo...
Dr. Tudor Ciuhodaru atentioneaza ca virusul (Covid-19) rezista minim 30 de minute in aer dupa eliminarea sursei infectiei si peste cinci zile pe piele

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.