Iohannis: Abordarea Guvernului de a nu organiza alegeri parţiale este greşită

Autor: Valentina Postelnicu Postat la 18 mai 2015 91 afişări

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că abordarea Guvernului, de a nu organiza alegeri parţiale în localităţile unde s-au eliberat funcţiile de primari, de preşedinţi de consilii judeţene, sau de parlamentari este”greşită”, arătând că această temă trebuie abordată între partidele politice.

”După părerea mea, abordarea Guvernul este greşită. Ar fi trebuit să organizeze alegeri parţiale în toate localităţile şi judeţene unde persoanele care au fost în funcţie au părăsit, din varii motive, această funcţie”, a spus şeful statului, despre faptul că Guvernul nu a organizat nici până la acest moment alegeri parţiale în cele cinci consilii judeţene, trei municipii de judeţ şi 14 colegii de senatori şi deputaţi.

Preşedintele a arătat că, în opinia sa, această problemă trebuie abordată de cei în cauză, amintind faptul că la Cluj s-a ajuns chiar la proces pe această speţă.

”Cred că este o temă care ar putea foarte bine să fie discutată între partidele politice, pentru că de asta există partide la putere care guvernează bine sau rău şi partide în opoziţie, care pot amenda felul în care se guvernează”, a spus preşedintele Iohannis.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
IOHANNIS,
ALEGERI PARŢIALE,
GUVERN
/actualitate/iohannis-abordarea-guvernului-de-a-nu-organiza-alegeri-partiale-este-gresita-14289009
14289009
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.