Întorsătură de situaţie: Curtea Supremă îi permite guvernatoarei Fed, Lisa Cook, să rămână în funcţie după ce Trump a decis concedierea ei imediată. Decizia reprezintă un eşec major pentru Trump în lupta cu banca centrală americană

Autor: Valeriu Dănilă Postat la 01 octombrie 2025 32 afişări

Întorsătură de situaţie: Curtea Supremă îi permite guvernatoarei Fed, Lisa Cook, să rămână în funcţie după ce Trump a decis concedierea ei imediată. Decizia reprezintă un eşec major pentru Trump în lupta cu banca centrală americană

Curtea Supremă a Statelor Unite a refuzat să-i permită preşedintelui Donald Trump să o concedieze pe Lisa Cook, marcând o victorie importantă pentru independenţa băncii centrale americane, Fed.

Decizia instanţei, luată miercuri, amână cererea preşedintelui până când judecătorii vor audia părţile în cazul respectiv, lucru care este programat să se întâmple în ianuarie 2026, scrie FT.

Trump a apelat la Curtea Supremă după ce două instanţe inferioare au decis că Lisa Cook poate să-şi continue activitatea la Fed.

Hotărârea linişteşte unele dintre îngrijorările oficialilor Fed că Trump ar fi putut folosi o decizie a Curţii Supreme împotriva lui Cook pentru a-i concedia şi pe alţii.

Trump a încercat să o concedieze pe Cook în august, după ce au apărut acuzaţii de fraudă.

Departamentul de Justiţie investighează aceste acuzaţii, care se concentrează pe faptul că Cook ar fi declarat intenţionat două proprietăţi drept reşedinţe principale. Cook nu a fost încă acuzată şi a negat acuzaţiile.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.