Inflaţia a „înghiţit” salariile: românii câştigă mai mult pe hârtie, dar mai puţin în realitate. În iulie 2025, salariile au crescut cu 5,2%, pe când rata inflaţiei a fost de 7,8%
Salariul mediu net pe economie a ajuns la 5.517 lei în iulie 2025, în scădere cu 0,4% faţă de luna precedentă şi în creştere cu 5,2% faţă de luna iulie din anul 2024, arată datele publicate recent de Institutul Naţional de Statistică (INS).
♦ „Companiile se confruntă cu costuri tot mai mari la energie, materii prime şi chirii, multe bugete şi negocieri colective au fost făcute anul trecut pe estimări de inflaţie mai mici, iar angajatorii preferă prudenţa în contextul incertitudinilor economice” ♦ „Efortul maximal al angajatorilor din mediul privat va fi pe păstrarea numărului de angajaţi, nu pe mărirea salariului.”
Salariul mediu net pe economie a ajuns la 5.517 lei în iulie 2025, în scădere cu 0,4% faţă de luna precedentă şi în creştere cu 5,2% faţă de luna iulie din anul 2024, arată datele publicate recent de Institutul Naţional de Statistică (INS). Această creştere anuală este cea mai mică din ultimele 12 luni. De asemenea, este pentru prima dată când rata inflaţiei depăşeşte creşterea salarială, astfel că a fost înregistrată o scădere a câştigului salarial real. Cu alte cuvinte, luna iulie a fost prima în care puterea de cumpărare a românilor a scăzut şi oficial, în statistici.
„De la începutul anului spunem că angajatorii sunt în expectativă. Au aşteptat câteva luni măsurile de austeritate şi nu au acordat creşteri salariale generoase, în majoritatea sectoarelor acestea nu acoperă inflaţia.
De notat că estimările de inflaţie nu atingeau 10%, deci inflaţia este peste aşteptări mai ales în sectoarele în care TVA a crescut semnificativ, de exemplu în HoReCa sau la alimente”, a spus pentru ZF Raluca Pârvu, business manager în cadrul companiei de resurse umane BPI România.
De altfel, în ultimele 12 luni, datele de la INS arată o deteriorare treptată a raportului dintre creşterea salariilor şi nivelul inflaţiei. În vara anului 2024, salariul mediu net creştea într-un ritm de aproape 15% faţă de anul precedent, în timp ce inflaţia se menţinea la circa 5%. Această diferenţă a permis un câştig salarial real consistent, de peste 9%. Pe parcursul următoarelor luni însă, ritmul de creştere a salariilor a început să încetinească: de la 13,8% în septembrie 2024 la 7% în iunie 2025 şi doar 5,2% în iulie 2025.
În paralel, inflaţia a coborât uşor la începutul lui 2025, dar nu suficient pentru a compensa scăderea ritmului salarial, iar spre vara lui 2025 a revenit pe o pantă ascendentă, ajungând la 7,8% în iulie.
„Nu aşteptăm trenduri favorabile până la finalul anului, salariile vor rămâne în urma inflaţiei. Efortul maximal al angajatorilor din mediul privat va fi pe păstrarea numărului de angajaţi, nu pe mărirea salariului acestora”, a mai Raluca Pârvu.
Aşadar, dacă în vara lui 2024 angajaţii beneficiau de câştiguri reale de peste 8–9%, la începutul lui 2025 acestea s-au redus la 4–5%, iar până în mai–iunie 2025 aproape că au dispărut (2,1% în mai, 1,3% în iunie). Luna iulie 2025 marchează o schimbare de etapă: pentru prima dată în perioada analizată câştigul salarial real devine negativ (-2,6%), ceea ce înseamnă că salariile nu doar că au încetinit în ritmul de creştere, dar au şi pierdut complet cursa cu inflaţia.
„Puterea de cumpărare a angajaţilor a scăzut. Explicaţiile sunt multiple: companiile se confruntă cu costuri tot mai mari la energie, materii prime şi chirii, ceea ce reduce spaţiul pentru majorări salariale; multe bugete şi negocieri colective au fost făcute anul trecut pe estimări de inflaţie mai mici; iar angajatorii preferă prudenţa în contextul incertitudinilor economice. În plus, în domenii precum IT-ul, unde ani la rând salariile ridicau media, vedem acum restructurări şi creşteri salariale doar pe rolurile de nişă, ceea ce trage în jos dinamica generală”, a spus pentru ZF şi Sorina Faier, managing partner al companiei de recrutare Elite Searchers.
Odată ce inflaţia a urcat deja spre 10% în august, este foarte puţin probabil ca salariile să reuşească să o depăşească în 2025, crede ea.
„Cel mult, vor exista creşteri selective în sectoarele cu deficit de talente – IT de înaltă specializare, inginerie, financiar sau juridic. Pentru majoritatea angajaţilor, însă, salariile nu vor ţine pasul cu scumpirile. Companiile vor încerca să compenseze prin beneficii non-financiare – programe de flexibilitate, work from home, asigurări medicale – dar puterea de cumpărare reală va continua să fie erodată până la finalul anului”, a concluzionat Sorina Faier.
Pe industrii, statisticile INS arată că cele mai mari salarii medii nete s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (12.061 lei pe lună) şi în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului (12.012 lei pe lună). La polul opus, cele mai mici în hoteluri şi restaurante (3.397 lei pe lună) şi în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (3.507 lei pe lună).
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













